Soarta indemnizațiilor promise familiilor lucrătorilor medicali răpuși de COVID-19
La sfârșitul anului trecut, Parlamentul a aprobat alocarea indemnizații unice de 100.000 de lei familiilor lucrătorilor medicali răpuși de COVID-19. Așa cum inițiativa legislativă a fost lansată și promovată de deputata Ruxanda Glavan, am întrebat-o, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, despre continuitatea acestei măsuri, dar și ce trebuie să cunoască beneficierii indemnizațiilor.
”Nu puține cazuri au fost când au decedat lucrători medicali în vârstă aptă de muncă, care aveau copii școlari și studenți, care erau mame solitare. Pe lângă drama sufletească, aceste familii se confruntă și cu dificultăți financiare. Alocarea indemnizației unice nu înseamnă că statul le plătește un tribut financiar, dar este o minima expresie de compasiune față de familii. Legea scria că pot beneficia de indemnizații soții sau părinții, dacă persoana decedată îi întreținea, sau copii pana la 23 de ani. Urmează să fac o interpelare la minister pentru a afla cum este implementată legea și dacă funcționează și pentru lucrătorii medicali care au murit de COVID-19 pe parcursul anului trecut”, a relatat Ruxanda Glavan.
108 lucrători medicali au decedat din cauza COVID-19, de la începutul pandemiei în țara noastră.
Mai multe detalii aflați din fișierul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova