Până la 5:00 dimineața, străzile Capitalei au fost patrulate de către angajații INSP, dar şi de forţele speciale „Scorpion” din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.
Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, timp de două luni, locuitorii Capitalie, dar şi cei din municipiul Bălți, nu mai pot circula noaptea fără un motiv bine întemeiat. Prevederile sunt impuse în urma restricțiilor legate de pandemia de COVID-19 şi sunt active în intervalul orar 23:00 – 5:00 dimineața.
În prima noapte de restricții, oamenii legii au patrulat străzile Capitalei pentru a îi atenționa pe oameni că nu au voie să se afle în spațiul public dacă nu îşi pot motiva prezența.
Chișinăuienii nu au ţinut cont, însă, de noile reguli. Cel puţin, traficul a fost unul obișnuit, iar până aproape de miezul nopții, în centrul Capitalei au fost zăriți şi unii trecători. Conform poliției, deocamdată, cei care nu se vor conforma vor fi doar atenționați.
Totuşi, unii au ajuns şi la Inspectorat, dar din alte motive. Este cazul unui bărbat care a fost depistat de către mascații Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.
Persoana care abia se ținea pe picioare a fost observată pe o stradă din sectorul Râşcani al Capitalei. Acesta a refuzat intervenția medicilor de pe ambulanță şi a fost escortat la Inspectoratul de Poliție. Acolo, oamenii legii au depistat asupra sa un pachețel ce conținea o masă vegetală asemănătoare cu marijuana.
Potrivit reprezentanților forțelor de ordine, pe lângă monitorizarea prevăzută de regimul special de circulație, ofițeri activează, în continuare, pentru prevenirea infracțiunilor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova