Poliția a anunțat despre împușcăturile care a avut loc în jurul orei 16:00 în orașul aflat la 45 de kilometri nord-vest de Denver, la poalele Munților Stâncoși.
Potrivit presei, o persoană necunoscută a deschis focul în parcarea magazinului, apoi a intrat înăuntru. Corpul uneia dintre victime a fost găsit în parcare. Tot acolo a fost găsită o mașină în care rea o husă pentru carabină. După ce poliția a ajuns la fața locului, necunoscutul a început să tragă și asupra lor.
Massive police response after reports of active shooter at grocery store in Boulder, Colorado: https://t.co/1Vat2TWYw4 pic.twitter.com/fGsvgZVNZq
— Dr. Jeffrey Guterman (@JeffreyGuterman) March 22, 2021
După încheierea operațiunii Poliției, un bărbat a fost scos din clădire cu cătușe, el era fără cămașă și cu un picior însângerat. Se presupune că el era cel care a tras. Potrivit Poliției, bărbatul reținut era supus unui tratament, dar nu era izolat, deoarece, după cum credeau experții, el nu prezenta o amenințare pentru societate.
În urma focurilor de armă au fost ucise zece persoane, inclusiv un polițist. Șeful Poliției locale, Maris Herold, a anunțat despre acest lucru, exprimând condoleanțe familiilor victimelor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova








