CHIȘINĂU, 23 mart - Sputnik. Prezența tulpinii britanice a coronavirusului a fost confirmată în Republica Moldova. Informația a fost anunțată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale printr-un comunicat de presă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, rezultatele a 11 din 23 de probe au fost confirmate cu tulpină britanică B.1.1.7 (Marea Britanie).
Dintre acestea, șapte probe sunt ale persoanelor suspecte la COVID-19 revenite din Marea Britanie, două din Ucraina și două probe ale pacienți cu forme grave de COVID-19 din secțiile de terapie intensivă.
Probele au fost expediate pentru analiză la Institutul de virusologie Charite, Berlin, pentru monitorizarea circulației tulpinilor de SARS-CoV-2 prin metode de biologie moleculară și secvențiere.
MSMPS informează că laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică continuă selectarea probelor biologice pentru monitorizarea circulației tulpinilor de SARS CoV-2. Menționăm că depistarea noii tulpini nu schimbă conduita tratamentului pacienților. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 216 094. În total, de la începutul pandemiei și-au pierdut viața 4 590 de oameni, printre care 102 lucrători medicali.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova