Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câte pahare de vin se cuvine să bem la Sfinţii 40 de Mucenici

© Facebook / Octavian MoșinPărintele Octavian Moșin
Părintele Octavian Moșin - Sputnik Moldova, 1920, 22.03.2021
Abonare
Părintele Octavian Moșin, parohul bisericii ”Întâmpinarea Domnului” de la Universitatea de Stat din Moldova ne spune câte pahare de vin se cuvine să bem la Sfinții 40 de Mucenici

CHIȘINĂU, 22 mart — Sputnik. Creștinii ortodocși din Republica Moldova îi cinstesc astăzi pe Sfinții 40 de Mucenici care au pătimit în Sevastia Armeniei.

Câte pahare de vin trebuie să bem în această zi, ne spune părintele Octavian Moșin, parohul bisericii ”Întâmpinarea Domnului” de la Universitatea de Stat din Moldova.

”Câte pahare de vin se cuvin la Sfinţii 40 de Mucenici? Chiar dacă în această zi se dezleagă la puţin vin, ar trebui să ne gândim în ultimul rând la mâncărică şi băuturică. La un praznic din post se cuvin nu 40 de păhărele, ci mai multe mătănii, cu rugăciuni aprinse; se vrea întâlnire cu Hristos prin împărtăşanie; cererea mijlocirii sfinţilor prăznuiţi pentru toate nevoile vieţii; înmulţirea dragostei prin acte de milostenie”, scrie Părintele Octavian pe pagina sa de Facebook.

 

Părintele Octavian mai scrie că nimeni nu ar mai avea chef de distracție dacă am cunoaște actele de martiraj ale acestor ostaşi.

"Dacă consângenii ar citi din actele martirice ale acestor ostaşi, n-ar mai avea chef de distracţie. Ar începe să se gândească la jertfă, ar preţui mult mai mult viaţa şi ar dobândi alt văz. Sfinţii patruzeci de mucenici, fiind soldaţi creştini, au suferit martiriul în timpul persecuţiei împăratului roman Liciniu în anul 320. Ei au refuzat să aducă sacrificii zeilor şi să venereze statuile împăraţilor, astfel au fost condamnaţi la moarte, fiind lăsaţi să îngheţe în lacul Sevastia, după care au fost arşi într-un cuptor. Au acceptat să fie arşi trupeşte, dar au scăpat de focul cel nestins şi veşnic, care-i aşteaptă pe toţi păcătoşii şi pătimaşii. Sfinţii mucenici pentru Hristos ne învaţă că viaţa-i o jertfă din dragoste, că jertfa trebuie să ne-o asumăm. Fie ca şi noi, în ultima clipă a vieţii să manifestăm curaj şi să putem rosti asemenea lor: „Ne rugăm cu sufletul şi Duhul cel dumnezeiesc ca noi toţi să dobândim bunătăţile cele veşnice ale lui Dumnezeu şi împărăţia Sa, acum şi in vecii vecilor. Amin", a mai scris părintele Octavian Moșin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0