CHIȘINĂU, 22 mart – Sputnik. Legislativul Republicii Moldova urmează să se întrunească astăzi în ședință plenară pentru a decide în privința ridicării imunității parlamentare a doi deputați din Partidul ”Șor” - Petru Jardan și Denis Ulanov, la solicitarea Procuraturii Generale. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău.
Plîngău este practic sigur de faptul că imunitatea celor doi deputați va fi ridicată.
”Mâine (luni – n.red.), la ora 15.00 va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Printre subiecte va fi și ridicarea imunității celor doi deputați. Tot mâine, Curtea Constituțională urmează să decidă dacă decretul de desemnare a domnului Igor Grosu la funcția de premier este constituțional. Imunitatea va fi ridicată. Premier sau nepremier, asta-i altă întrebare, la care vom primi răspuns mâine”, a afirmat deputatul Dinu Plîngău.
Ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov (Partidul „Șor”) a fost propusă Parlamentului de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități.
Comisia a luat decizia, prin vot secret, în ședința sa de sâmbătă, 20 martie, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a cerut ridicarea imunității a doi deputați din Partidul „Șor” – Petru Jardan și Denis Ulanov. Aceștia, a spus procurorul, sunt cercetați în dosarul „fraudei bancare”, pentru escrocherie și spălare de bani.
Cei doi deputați au declarat după decizia comisiei că nu intenționează să se ascundă de Justiție.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova