CHIȘINĂU, 19 mart – Sputnik. Noua majoritate parlamentară a invitat președintele Maia Sandu la consultările programate pentru ora 12:00, pentru a discutat inclusiv despre candidatul înaintat la funcția de premier Vladimir Golovatiuc.
"Încă nu a fost luată o decizie oficială de către președintele țării, urmează să fim informați și vom comunica public", a declarat Sorina Ștefârța.
În același timp, în presă a apărut informația că surse din cadrul instituției prezidențiale ar fi declarat că Maia Sandu nu va participa la aceste consultări, precizări care nu au fost comentate de către purtătorul de cuvânt al președintelui, Sorina Ștefârța.
Amintim că, miercuri, deputatul socialist Vlad Batrîncea a declarat în cadrul unui briefing că majoritatea parlamentară intenționează să înainteze propriul candidat la funcția de premier. Astăzi au făcut public numele candidatului. Este vorba despre actualul ambasador al Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatiuc.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova