Montate pe șine, ele erau trase de 2-3 cai, devenind în scurt timp mijlocul de transport preferat al elevilor, studenților, cetățenilor cu venituri modeste. Orășenii înstăriți continuau să se deplaseze cu trăsurile și faetoanele, iar călătoria cu tramvaiul, fiind mai ieftină, s-a transformat treptat în cel mai democratic mijloc de transport urban. Primele tramvaie trase de cai erau niște vagoane cu roți metalice, asemănătoare cu cele de tren.
În anul 1913 s-a renunțat la tramvaiul cu tracțiune animală în favoarea tramvaiului cu motor electric.
Iar în data de 12 octombrie 1949, pe artera principală a orașului (astăzi Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt), au fost puse în circulație primele șase troleibuze de modelul MTB-82. Acesta avea cursa: strada Gospitalinaia (actuala Toma Ciorbă) – strada Svecinaia (actual bulevard Gagarin)”. Primul troleibuz a fost condus de către Ivan Grecu. Pe linie, care avea lungimea de 6 km, circulau 6 troleibuze de acest model ( fabricate în orașul Moscova), cu o capacitate de transportare a câte 60 de călători fiecare. Zilnic erau transportați în jur de 24 000 de pasageri. Deja, peste un an, numărul acestor vehicule s-a dublat, călătorii fiind transportați cu douăsprezece troleibuze, pe o linie cu o lungime de 8,8 km.
În primii ani, troleibuzele făceau cursa între Gară și Universitatea de Medicină, Valea Morilor și capătul străzii Puşkin; str. Toma Ciorbă – strada Dokuceaev; str. Dokuceaev – podul din preajma Circului; str. Independenței – str. Miron Costin.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova