Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Primele persoane în stat au felicitat femeile cu ziua lor

© Sputnik / Mihai CarausLalele din Bardar, Ialoveni
Lalele din Bardar, Ialoveni - Sputnik Moldova, 1920, 08.03.2021
Abonare
Președintele țării, șeful Legislativului, premierul interimar și primarul Chișinăului au adresat mesaje de felicitare tuturor femeilor cu prilejul zilei de 8 martie.

CHIȘINĂU, 8 mart - Sputnik. Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj adresat femeilor din țara noastră printr-o înregistrare video.

„Tradițional, de 8 martie, primim flori și cadouri, ascultăm osanale frumuseții feminine și dăruirii materne. (...) Nu m-am îndoit niciodată de puterea femeilor din Moldova. Nu e ușor să porți responsabilitate pentru viața și acțiunile tale, dar așa îți poți realiza potențialul. Vreau ca fiecare fetiță și femeie din țara noastră să știe: ea poate să devină oricine-și dorește - cercetătoare, antreprenoare de succes, ministră sau președintă de țară - dacă muncește cu determinare, are curaj și nu uită de puterea ei”, a declarat Maia Sandu.

Și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a felicitat femeile cu ziua lor. 

„Plecăciuni pentru fiecare mamă și bunică, recunoștință și respect pentru femeile tuturor profesiilor, mai ales pentru acele care și în aceste clipe stau la straja siguranței și sănătății cetățenilor. Dragi femei, să fie binecuvântat tot ce este mai scump pentru fiecare dintre voi! Lumina dragostei și puterea năzuințelor să vă vegheze și să vă ajute, iar sănătatea și buna dispoziție să vă însoțească întotdeauna”, a scris Zinaida Gregeanîi pe pagina sa de Facebook. 
Cu un mesaj adresat femeilor a venit și premierul interimar Aureliu Ciocoi. Șeful Guvernului și-a exprimat admirația pentru reprezentantele sexului frumos.
„Ele sunt coloana vertebrală a civilizației contemporane și, de-a lungul istoriei, s-au văzut întotdeauna nevoite să repare ororile admise de „bărbații neamurilor”, care se aventurau iresponsabil în războaie distrugătoare, pustiind continente întregi. De altfel, Continentul european a fost ridicat din ruine după ambele războaie dezastruoase din secolul trecut preponderent de către femei”, a remarcat Aureliu Ciocoi. 
La rândul său, primarul Chișinăului, Ion Ceban, le-a cerut iertare femeilor din numele bărbaților care le adesează cuvinte de recunoștință doar atunci când este sărbătoare.
„Dragi femei, umpleți această lume cu căldură și lumină, încântați prin farmec și înțelepciune, ne inspirați bărbații pentru munca zilnică și pentru ispravă. Sărbătoarea din 8 martie este o ocazie excelentă pentru a vă mulțumi tuturor pentru puterea voastră inspiratoare, generozitatea spirituală, capacitatea de a face lumea din jurul vostru mai luminoasă și mai veselă!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0