CHIȘINĂU, 1 mart - Sputnik. Fiecare persoană din Republica Moldova care va fi vaccinată împotriva noului tip de coronavirus va primi un certificat de vaccinare. Certificatul va fi eliberat numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin de către persoana imunizată. Precizarea a fost făcută în studioul Sputnik Moldova de către șefa Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice din cadrul Ministerului Sănătății, Daniela Demișcan.
Potrivit acesteia, acest certificat este deja aprobat prin ordinul nr.93 al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Șefa Direcției mai spune că acest certificat ar putea ajuta cetățenii moldoveni să poată călători liber, mai ales în statele care impun prezența acestui certificat.
„Dacă țara în care călătorește impune prezența acestui certificat, atunci cetățenii Republicii Moldova îl vor putea prezenta. În cazul în care pentru țara respectivă acest certificat nu prezintă interes, cetățeanul se va conforma regulilor impuse de țara respectivă la intrarea pe teritoriul acesteia”, a precizat Daniela Demișcan.
Ea mai spune că în ultima perioadă la minister parvin tot mai multe apeluri din partea cetățenilor moldoveni din Israel, care doresc să revină acasă și dețin certificatul de vaccinare și se interesează dacă în baza acestui certificat ar putea intra pe teritoriul țării.
„Israelul era pe lista roșie a Republicii Moldova. În ultima perioadă, tot mai multe state au început vaccinarea populației, iar cetățenii dețin certificatul de vaccinare. Acesta este și unul dintre motive pentru care s-a introdus prevederea conform căreia se poate intra în Republica Moldova în baza unui astfel de certificat”, a mai spus șefa Direcției.
Ce ține de disponibilitatea vaccinului împotriva COVID-19 pentru toți moldovenii, Demișcan spune că aceștia vor trebui să mai aștepte, întrucât, conform Programului național de vaccinare, cetățenii vor fi vaccinați în cea de-a treia etapă, după ce vor fi vaccinate persoanele trecute de 60 de ani.
„La nivel european nu s-a luat încă o decizie referitoarea la obligativitatea acestui certificat. Sunt încă păreri, pentru a nu restricționa dreptul la libera circulație se iau în calcul mai multe aspecte. Noi, la ceastă etapă, ne-am propus să-l avem. Într-o formă foarte simplă, care conține date precum IDNP-ul persoanei, instituția care a efectuat vaccinul, doza de vaccin, producătorul, seria de licență în limba română, engleză și rusă”, a mai spus șefa Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice din cadrul Ministerului Sănătății.
Certificatul de vaccinare se eliberează imediat după ce persoanei vaccinate i s-a administrat cea de-a doua doză vaccin. Amintim, astăzi, 1 martie, în Republica Moldova începe campania de imunizare. Primele persoane care vor fi vaccinate împotriva COVID-19 vor fi angajații sistemului medical. Dar trebuie să știm că și în acest caz vor exista etape. Mai întâi de toate vor fi imunizați cei care lucrează nemijlocit în cadrul secțiilor de reanimare și de terapie intensivă, precum și personalul din cadrul secțiilor cu profil COVID-19 din spitale. Ulterior, va fi vaccinat întreg personalul medical din instituțiile spitalicești, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.
În cadrul celei de-a doua etape vor fi imunizate persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, cele care au afecțiuni cronice, precum și angajații din cadrul structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului și lucrătorii din sistemului penitenciar. Abia la cea de-a treia etapă va fi imunizată toată populația, adică toți cei care nu au fost vaccinați în primele două etape. Potrivit planului național de imunizare împotriva coronavirusului, 70% din populația Republicii Moldova ar urma să primească vaccinul.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova