CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Angajații nodului feroviar Ocnița îi acuză pe foștii și pe actualii șefi ai Căii Ferate din Moldova că au gestionar fraudulos și continuă să o facă, cu achiziții oneroase pentru întreprindere, ceea ce a dus-o în prag de faliment.
Feroviarii ocnițeni spun că le-a ajuns cuțitul la os, dat fiind că ei nu-și primesc de luni de zile salariile și nu au cum să-și întrețină familiile.
„Copiii ne întreabă de ce mai mergem la muncă, dacă nu suntem plătiți. Am ajuns că nu avem ce mânca”, a spus un protestatar.
Feroviarii scandează împreună „Genocid!”.
„Când se va încheia acest dezastru. Suntem în 26 februarie. Peste două zile trebuie să plătim pentru gaz. Cu ce să plătim”, a spus o protestatară.
Angajații CFM nu și-au primit salariile de câteva luni, din cauza situației financiare precare a întreprinderii.
La finele anului 2020, datoria creditoare a Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată a Moldovei” constituia 459,4 milioane de lei, iar restanțele salariale erau de 35,5 milioane de lei.
Situația financiară precară a CFM a fost generată de gestionarea ineficientă de anterior, dar și de scăderea accentuată a volumului traficului de mărfuri și de pasageri din cauza pandemiei COVID-19.
În data de 28 ianuarie, subiectul a fost discutat la ședința Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe. Atunci a fost avizat proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiare de la CFM și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020. Propunerea a fost lansată de un grup de deputați ai fracțiunii parlamentare PSRM.
Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată a Moldovei” are aproximativ 6800 de angajați.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova