CHIȘINĂU, 19 feb - Sputnik. România a inclus din nou Republica Moldova în lista țărilor cu risc sporit de infectare cu COVID-19. Astfel, moldovenii care vor merge în România, începând cu săptămâna viitoare, vor fi nevoiți să stea zece zile în autoizolare.
Din această listă mai fac parte Israel, Cehia, Muntenegru, Monaco, Portugalia, Franța și Olanda.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns în țara noastră la 174 155. În total, 159 931 persoane au fost tratate de coronavirus de la începutul pandemiei, iar 3 717 au decedat din cauza complicațiilor provocate de maladie.
În ultimele zile, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este în creștere. De exemplu, joi s-au înregistrat peste 1 300 de bolnavi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova