CHIȘINĂU, 19 feb – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse Dmitrii Peskov a comentat informațiile apărute în presă cu privire la pregătirea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei de către Statele Unite și Uniunea Europeană.
"Vedeți, noi nu știm încă despre ce sancțiuni au scris de fapt Bloomberg și alții. Repet: noi totuși sperăm că, să spunem așa, o viziune "sănătoasă" asupra situației va prevala în rândul interlocutorilor noștri și nu vom continua să mergem pe calea acestei presiuni a sancțiunilor, care de fapt și-a demonstrat în mod repetat ineficiența", a spus el.
În ajun, Bloomberg a comunicat că măsurile pe care le pregătește Bruxelles-ul nu vor afecta, cel mai probabil, marii antreprenori ruși, întrucât Europa "se teme să ardă toate punțile” în relația cu Moscova, dar oficialii și organizațiile ar putea deveni ținta lor. Pentru a intra în vigoare, aceste măsuri trebuie să fie susținute de toate cele 27 de state membre ale UE.
Anterior, Bruxelles-ul, a spus că ar putea impune noi sancțiuni antirusești. Acest lucru s-a întâmplat după vizita lui Josep Borrell la Moscova, în opinia căruia Rusia "nu a fost la înălțimea așteptărilor" și "nu a devenit o democrație modernă". Motivul creșterii tensiunii, între altele, a fost numită înlocuirea pedepsei cu suspendare pentru Alexei Navalnîi cu una reală.
Lavrov: Rusia nu pleacă din Europa>>>
Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a menționat că Moscova este pregătită să înceteze relațiile cu UE dacă aceasta din urmă va impune sancțiuni care vor crea riscuri pentru economia țării. De asemenea, partenerilor europeni li s-a recomandat să nu intervină în afacerile interne ale altor țări și să se ocupe de propriile lor probleme. În același timp, partea rusă a subliniat că nu va iniția niciodată o astfel de ruptură și ar dori să dezvolte cooperarea cu Uniunea Europeană.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova