Potrivit calendarului creștin ortodox, în anul 2021, Sfintele Paști cade pe data de 2 mai. Anul acesta, Paștele Blajinilor, zi când pomenim toți morții, va fi sărbătorit pe data de 10 mai. Postul Paștelui va începe la data de 15 martie.
Postul Paștelui - ce trebuie să știi
Postul Paștelui este perioada de pregătire duhovnicească înainte de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an.
Oamenii mai numesc acest post și Postul Mare. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor.
În 2021, Postul Paştelui începe pe 15 martie şi se încheie pe 1 mai. În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalice. Mai mult, aceștia trebuie să se înalțe sufletește prin rugăciune alături de fapte bune.
Postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral. Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă ca postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc.
În anul 2022, Paștele va fi marcat în luna aprilie. Acesta va fi sărbătorit pe data de 24 aprilie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova