Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Video: Rezina, Soroca și alte orașe riscă să rămână fără apă: Iată amenințarea

© Photo : Facebook / Елена ЗубковУчасток реки Днестр
Участок реки Днестр - Sputnik Moldova, 1920, 11.02.2021
Abonare
Dacă seacă Nistrul, orașe precum Rezina, Soroca, dar și capitala Chișinău, vor rămâne fără apă. Principalul pericol este acum proiectul Ucrainei de construire a 6 hidrocentrale pe Nistru. Comentariile experților pentru Sputnik.

CHIȘINĂU, 11 feb – Sputnik. „Salvarea fluviului Nistru - problemă de securitate națională și regională”  - acesta este genericul unei „mese rotunde” on-line organizată joi, 11 februarie, la inițiativa Partidului Verde Ecologist din Moldova, și la care vor participa ong-iști, savanți și politicieni preocupați de starea mediului, inclusiv din Ucraina.

Apă potabilă - Sputnik Moldova, 1920, 06.08.2020
Societate
Apă potabilă filtrată: Iată de unde o poți lua gratis în Chișinău – Foto

Nistrul este în prag de catastrofă ecologică, iar starea fluviului se poate înrăutăți și mai mult dacă va fi pus în aplicare un proiect al Ucrainei, care prevede construcția a șase hidrocentrale pe râu.

Dacă autoritățile de la Chișinău nu se vor opune acestui proiect, scăderea debitului în Nistru îi poate lăsa pe 63% dintre moldoveni fără apă, inclusiv pe chișinăuieni.

Conform unui scenariu pesimist, avertizează cei care se opun proiectului ucrainean, vreo 500 de mii de moldoveni ar trebui să-și caute un nou loc de trai, pentru că ar rămâne fără apă potabilă, inclusiv oamenii din Rezina și Soroca.

Problema a fost discutată și într-o emisiune Sputnik Moldova, moderată de Dumitru Chitoroagă și care i-a avut în calitate de invitați pe ecologistul Anatolie Prohnițchi și hidrologul Valeriu Cazacu.

Sputnik a publicat un articol cu detalii depre proiectul ucrainean și comentariile unor politicieni-ecologiști moldoveni despre pericolul ce amenință Moldova.

În luna aprilie 2019 a fost creată o comisie de colaborare interstatală între Republica Moldova şi Ucraina în domeniul protecției, utilizării durabile şi dezvoltării bazinului fluviului Nistru.

Comisia bilaterală a fost creată după ce, la insistența Guvernului de la Chișinău, partea ucraineană a decis sistarea tuturor lucrărilor ce vizează construcția celor șase hidrocentrale în cascadă pe râul Nistru, până la efectuarea evaluării impactului strategiei de mediu în contextul transfrontalier.

Deja avem de 2 ori mai puțină apă decât necesarul

Un prag de apă mai mic de 1.000 de metri cubi pentru o persoană pe an poate împiedica dezvoltarea economică şi afecta calitatea vieții populaţiei, conform standardelor internaționale. Planul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru estimează acest indicator la 500 m3/locuitor/an.

Astfel, Republica Moldova deja se află într-o stare critică în ceea ce privește accesul la apă și dezvoltarea economică durabilă, semnalează Oficiul din Chișinău al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD-Moldova).

Nistru - coloana vertebrală a bazinului hidrografic al Republicii Moldova

Sistemul hidrografic al Republicii Moldova este în proporție de 80% dependent de Nistru. 

Laborator - Sputnik Moldova, 1920, 18.09.2020
Demonstrat științific: Motivul tuturor bolilor moldovenilor

Ecologistul Anatolie Prohnițchi a sintetizat, pentru Sputnik, importanța Nistrului pentru Moldova.

 „Nistrul este coloana vertebrală a bazinului hidrografic al Republicii Moldova. Este sursa principală de alimentare cu apă a mai multor orașe din Republica Moldova, dar și din Ucraina. Și, totodată, apa râului Nistru este folosită și la irigare”, a declarat ecologistul.

De asemenea, Anatolie Prohnițchi a subliniat că Nistrul este esențial pentru crearea unei microclime favorabile în zonă și chiar contribuie la temperarea schimbărilor climatice în regiune.

„Noi avem două râuri, Nistru și Prut, cu un debit de apă important și constant pentru a supraviețui. Mai multe nu avem”, a subliniat Anatolie Prohnițchi.

De unde vin amenințările pentru Nistru

Ecologistul Anatolie Prohnițchi a spus că principala amenințare pentru râul Nistru este acum „pericolul construirii celor șase hidrocentrale de către partea ucraineană”. Organizațiile non-guvernamentale de mediu, unele partide se implică pentru a nu admite aceasta, pentru că, în caz contrar, nu vom avea apă.

Alte pericole, a adăugat Anatolie Prohnițchi, „vin din partea Republicii Moldova, de la unele unități administrativ-teritoriale”.

„De exemplu, Soroca nu are la ora actuală stații de purificare a apelor reziduale și acestea toate sunt deversate în Nistru. Pe partea Moldovei, de la Naslavcea până la Căușeni, cam toate orașele care sunt amplasate pe malul râului varsă apele uzate direct în Nistru. Astfel procedează și unele localități din Ucraina”, a declarat ecologistul.

Râul Nistru este foarte poluat – atât pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul Moldovei.

Majoritatea localităților moldovenești de pe malul Nistrului sau afluenților lui nu au nici canalizare, nici stații de purificare. Toate apele uzate, precum și deșeurile de la întreprinderi sunt deversate în Nistru.   

„De exemplu, la Soroca, deja de 30 de ani, nu există stație de purificare. Și tot ce se varsă în canalizare ulterior nimerește în Nistru”, a spus Anatolie Prohnițchi.

Oamenii din multe localități folosesc apa poluată din Nistru și pentru a-și iriga legumele. Evident, acestea nu mai pot fi prezentate drept „legume eco”. Calitatea apei folosită la irigații este foarte importantă pentru calitatea produsului final.

Ziua Nistrului este marcată anual în ultima duminică a lunii mai.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0