CHIȘINĂU, 9 feb – Sputnik. Un cititor Spuntik Moldova a expediat pe adresa redacției noastre mai multe fotografii cu accidentul care s-a produs pe strada Calea Orheiului. În imagini se vede că patru mașini s-au lovit, iar cauza impactului ar fi nerespectarea distanței între vehicule.
Ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Natalia Stati, a declarat că persoane traumate nu sunt, iar accidentul s-a produs din cauza șoferilor care nu au respectat distanța între mașini.
Precizăm că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit pentru a doua oară avertizarea cod galben de vreme nefavorabilă. Meteorologii moldoveni atenționează că poleiul care s-a format pe străzi se va menține și pe parcursul zilei de miercuri, 10 februarie.
În intervalul menționat pe arii extinse pe drumuri se va menține ghețuș. 64 de localități din țară au rămas fără curent electric. Din cauza chiciurei, firele electrice s-au rupt, iar mai mulți stâlpi de linie electrică s-au prăbușit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova