CHIȘINĂU 6 feb - Sputnik. Ana Revenco este licențiată în relații economice internaționale, deține un masterat în administrarea organizațiilor non-profit și este parte a grupului de experți al Consiliului Europei pentru monitorizarea implementării Convenției Europene împotriva Traficului de Persoane.
În prezent, ea activează în calitate de consilier al președintelui în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.
Ana Revenco a activat în calitate de director executiv al Centrului Internațional „La Strada” Moldova. În perioada 2012-2015, a fost șefa Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, iar în anii 2013–2015 a fost responsabilă din partea Inspectoratului General de Poliție pentru organizarea implementării planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.
Este decorată cu distincția președintelui Republicii Moldova „Meritul Civic”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova