CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. Pentru întreaga zi de miercuri, 3 februarie, meteorologii au instituit un Cod Galben de ceață. Vizibilitatea la drum va fi redusă pe parcursul zilei - distanța până la care ochiul uman va distinge obiectele suficient de clar nu va depăși 200 de metri la orele serii.
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a informat că pe toate drumurile publice naționale este asigurată circulația rutieră în condiții de iarnă.
Pe parcursul nopții, pe întreg teritoriul țării a fost ceață, astfel încât carosabilul a fost umed și pe unele sectoare de drum s-a format polei.
Pe drumurile publice naționale din regiunile de nord și centru au fost efectuate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului, iar în sud au fost desfășurate lucrări de patrulare, potrivit ASD.

Unitățile teritoriale ale SA ,,Drumuri” au utilizat la lucrări 29 de utilaje speciale, fiind antrenați 47 de muncitori rutieri.
„Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ. Lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă”, a informat ASD.

Administrația de Stat a Drumurilor îi atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere referitoare la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă.
Participanții la trafic pot solicita intervenția drumarilor, în caz de blocaj pe traseele naționale la numerele active, în regim non-stop: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova