Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Platforma DA explică de ce nu va vota un guvern condus de Gavrilița – declarație oficială

© Sputnik / Miroslav RotariДом Правительства
Дом Правительства - Sputnik Moldova, 1920, 02.02.2021
Abonare
Platforma DA a decis să nu voteze un viitor guvern condus de Natalia Gavrilița. Formațiunea și-ar dori ca prin respingerea de două ori a candidaturii premierului să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate. 

CHIȘINĂU, 2 feb – Sputnik. Deputații Platformei „Demnitate și Adevăr” (DA) nu vor vota candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru. Formațiunea și-a anunțat decizia oficială printr-o declarație remisă presei marți, 2 februarie.

Alexandru Slusari - Sputnik Moldova, 1920, 31.01.2021
Politică
Slusari: Socialiștii îi pot propune lui Sandu candidatul lor la funcția de premier

„Platforma Demnitate și Adevăr a decis să NU voteze o candidatură de prim-ministru într-un exercițiu constituțional mimat”, se arată în declarația formațiunii. 

Platforma DA menționează că a adoptat această decizie după ce „a luat act de propunerea președintei Republicii Moldova de a o înainta pe doamna Natalia Gavriliță, vicepreședintă PAS, la funcția de prim-ministru, precum și de decizia PAS de a nu vota propria candidatură, în vederea declanșării alegerilor parlamentare anticipate la care PAS ar urma să participe separate”.

Platforma DA adaugă că „singura opțiune pertinentă”, în opinia sa, este „cea prevăzută de Constituția țării: cele două tentative de formare a executivului în termen de 45 de zile”.

„În perspectiva alegerilor anticipate, de altfel, susținute de majoritatea populației, această opțiune este și cea mai scurtă și corectă cale spre atingerea acestui deziderat”, se spune în declarația DA.  

Termenul limită pentru învestirea noului Cabinet de miniștri este de trei luni. Dacă în această perioadă nu este votat Guvernul, Parlamentul este dizolvat și se anunță alegeri parlamentare anticipate. 

„În cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, este stipulat în articolul 85 al Constituției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0