CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Fondul Monetar Internațional (FMI) a îmbunătățit prognoza creșterii PIB-ului Rusiei în acest an, până la trei la sută.
În octombrie, FMI prognoza o creștere a economiei rusești în 2021 cu 2,8%, în contextul pandemiei.
În 2022, FMI prognozează o creștere a PIB-ului cu 3,9 la sută, față de prognoza din octombrie de 2,3 la sută.
“Aprobarea vaccinului și inițierea campaniei de vaccinare în unele țări în decembrie au insuflat speranțe în încheierea pandemiei”, este menționat în raportul Fondului.
De asemenea, FMI a mai adăugat că, în pofida creșterii numărului victimelor pandemiei, activitatea economiei se adaptează treptat la noile condiții.
În anul 2020, potrivit FMI, economia Rusiei s-a contractat cu 3,6 la sută.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova