CHIȘINĂU 23 ian - Sputnik. Pe Alexandr Marshall l-am întâlnit în atelierul său în timp ce finaliza o lucrare de a sa. Bărbatul ne-a povestit că de mic are o pasiune aparte pentru desen și asta pentru că provine dintr-o familie de pictori. Îi plăcea să picteze absolut orice și mereu avea dorința de a experimenta cu ceva nou.
„Am privit o emisiune. La Moscova se făcea un frigider după tehnologia aerografiei. Mi s-a părut foarte interesant și am început să caut informații. Internetul încă nu era atât de dezvoltat și accesibil pentru oameni. Am găsit un aerograf vechi și un compresor de la frigider și am început să desenez”, a povestit pictorul.
„Am și eu o deosebire. Îmi place să desenez lemnul natural, pe multe mașini deja poate fi observat acest desen, dar peste tot este diferit. Niciodată nu-l desenez la fel. Îmi place mult să desenez piatra, lemnul, metalul. Aceste facturi sunt foarte interesante. Desenul trebuie să se contopească cu mașina sau cu un alt obiect desenat. Trebuie să fie privit ca un tot întreg”, a menționat Alexandr Marshall.
El spune că uneori ideile îi vin repede, alteori face schițe pentru a vedea cum ar fi mai bine, dar niciodată nu a furat ideile cuiva, pentru că știe cum te simți atunci când cineva ți le preia. Bărbatul ne-a mărturisit că pentru a desena cu aerograful este nevoie de pus la punct fiecare detaliu, pentru ca în ansamblu totul să arate bine.
„Ca să desenez un automobil îmi ia în mediu o lună. E vorba despre volum. Fiecare obiect are o anumită suprafață și în funcție de asta se poate de spus de cât timp voi avea nevoie ca să fac un desen sau altul, dar e foarte greu de spus. Spre exemplu, instrumentele muzicale, ele sunt mici, dar e foarte mult de lucru cu ele, e foarte migălos, iar desenul trebuie efectuat cu exactitate”, a precizat specialistul.
Deși desenează cu aerograful de ani buni, pictorul afirmă că și acum are emoții ori de câte ori se apucă de vreo lucrare nouă. Printre cei care s-au adresat la el ca să-i picteze mașina sau alte obiecte au fost personalități notorii. Unul dintre clienții săi a fost solistul trupei „Zdob și Zdub”, Roman Iagupov.
„Lucrările mele au fost făcute și pentru politicieni, și pentru muzicieni, și pentru diverși oameni. Important e că toți acești oameni sunt interesanți, ei nu sunt constrânși de anumite limite, gândesc larg și vor să iasă în evidență. Ieși afară și totul este absolut la fel, dar acești oameni vor să se deosebească”, a mărturisit bărbatul.
Pictorul spune că de cele mai multe ori clienții săi decid să li se picteze mașinile pentru a ieși în evidență și pentru a se deosebi din cei din jur, iar acest lucru aduce doar beneficii, spune Alexandr. De exemplu, mașina desenată nu poate fi furată, deoarece un asemenea automobil este greu să-l ascunzi de ochii poliției, a mai spus bărbatul.
„Atunci când automobilul arată diferit de celelalte, nu recomand să încalce regulile de circulație. Proprietarul unui asemenea automobil se poziționează ca un om cu o gândire creativă și diferită de alții, iar acesta trebuie să aibă și un comportament adecvat statutului său. De aceea, el trebuie să fie un exemplu în trafic”, a spus Alexandr Marshall.
În toți acești ani a reușit să realizeze numeroase lucrări. Alexandr ne-a povestit că unul dintre desenele sale care i s-a părut cel mai neobișnuit a fost un rechin desenat cu aerograful pe un avion. Totuși, pictorul spune că dintre toate cel mai greu îi este să deseneze pe motociclete.
„Mașina este un tot întreg, dar motocicleta este formată din mai multe părți, iar datoria mea este să fac un desen atât de clar, ca omul când va privi să înțeleagă ce am desenat, iar lucrarea mea să fie privită ca un tot întreg”, a explicat pictorul.
Bărbatul a mai spus că de regulă clientul singur își alege conceptul și îi spune lui Alexandr ce și-ar dori să vadă pe mașina sa, iar pictorul decide cum să aducă dorințele clientului la bun sfârșit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova