Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a fost reținut

© Sputnik / Miroslav RotariViorel Morari
Viorel Morari - Sputnik Moldova
Abonare
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a fost reținut. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, Morari este cercetat pe patru capete de acuzare, printre care și fabricarea unui dosar la comandă.

CHIȘINĂU 19 ian - Sputnik. Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție ar fi fost arestat din nou. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Generală. Potrivit unui comunicat de presă, Viorel Morari, împreună cu șeful interimar al Serviciului Antidrog al Poliției de Frontieră, sunt cercetați pentru fabricarea unui dosar la comandă. Morari a fost audiat marți în calitate de bănuit pe patru capete de acuzare: ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Виорел Морарь - Sputnik Moldova
Societate
Procurorii efectuează percheziții la domiciliul lui Viorel Morari

În urma audierilor, procurorul a decis ca Viorel Morari să fie reținut. Potrivit comunicatul de presă, Morari ar fi fabricat un dosar la comandă în cazul fraților Igor și Adrian Borș, co-proprietarii ai unei rețeli de benzinării, reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă. 

Viorel Morari nu ar fi acționat de unul singur. În acest dosar figurează și actualul șef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, care în anul 2018 era ofițer de investigație. El a fost pus sub învinuire pentru ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Urmărirea penală este în plină desfășurare și continuă să se investigheze toate detaliile acestui caz. 

Виорел Морарь - Sputnik Moldova
Societate
Procuratura Generală: Cauza lui Morari, examinată în interesul inculpatului

Amintim că fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost arestat în luna ianuarie, fiind pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice.

Ulterior, i-au fost înaintate și alte capete de acuzare - amestec în înfăptuirea urmăririi penale, îmbogățire ilicită și spălare de bani.

În consecință, Viorel Morari a stat în arest mai bine de o lună, iar la mijlocul lunii februarie a fost eliberat de sub control judiciar din sala de judecată, după ce magistrații au respins solicitarea procurorilor de a prelungi arestul cu 60 de zile. 

Viorel Morari a ajuns șef la Procuratura Anticorupție în aprilie 2016 și a demisionat în primăvara anului 2019. La mijlocul lunii septembrie a aceluiași an, a fost restabilit în funcție. Pe 23 ianuarie 2020, Consiliul Suprem al Procurorilor l-a demis pe Morari din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție până la adoptarea unei decizii finale cu privire la cazul în care este vizat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0