CHIȘINĂU, 18 ian - Sputnik. Șefa Direcției generale asistență socială și sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Tatiana Bucearaschi, a prezentat situația eidemică din municipiu. Ea a precizat că numărul cazurilor de COVID-19 confirmate zilnic ar urma să crească.
În prezent, 62 de elevi din Chișinău sunt infectați cu coronavirus, iar 605 se află în autoizolare. Totodată, Tatiana Bucearschi a anunțat că în contextul în care a fost aprobat planul de imunizare împotriva COVID-19, s-a dispus pregătirea specialiștilor care vor fi implicați în procesul de vaccinare.
"Am început cu instruirea personalului, pregătirea și definitivarea listelor persoanelor care se vor vaccina și consultări cu Ministerul Sănătății. La prima etapă, vor fi imunizați lucrătorii din instituțiile medicale, după care adulții cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele cu comorbidități, anagajții MAI, lucrătorii penitenciarelor, cei din sistemul edicațional și personalul din domeniul social. La etapa a treia vor fi vaccinați ceilalți cetățeni", a mai spus Tatiana Bucearschi.
Programul național de vaccinare împotriva COVID-19 ar putea începe la începutul lunii februarie. În prezent, Republica Moldova este în așteptarea primului lot de vaccinuri. Precizarea a fost făcută anterior de prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi. Potrivit specialiștilor, pentru a ieși din criza pandemică este necesară vaccinarea a cel puțin 65% din populație.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova