CHIȘINĂU, 14 ian - Sputnik. Pavel Bîtcă este proprietarul unei cafenele din sectorul Botanica al Chișinăului care a participat la acțiunea de protest a sectorului HoReCa (hotele, restaurante, cafenele) împotriva deciziei autorităților de a prelungi restricția ce limitează programul de activitate al localurilor până la ora 22:00.
La ora 19:00, el a stins lumina în local pentru două minute.
Vineri, 15 ianuarie, tot la ora 19:00, reprezentanții sectorului HoReCa vor protesta în același mod.
Pavel consideră că restricția ce scurtează programul de muncă al localurile de alimentație publică este nedreaptă, de vreme ce magazinele sunt în drept să activeze până la ora 23:00. Un program de lucru până la ora 23:00 și-ar dori și pentru cafeneaua lui.
Interlocutorul Sputnik a povestit că numeroase cunoștințe de-ale lui ce activau în sectorul HoReCa și-au pierdut locurile de muncă de la începutul pandemiei. Când au văzut că nu mai au venituri, unii patronii nu și-au permis să-și păstreze angajații și i-au rugat să scrie cereri de concediere „din proprie inițiativă”.
„Pentru unele familii era singura sursă de venit. Oamenii doresc să-și poată crește copiii”, a spus Pavel.
Protestul sectorului HoReCa a fost anunțat de Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR).
„Pe data de 14 și 15 ianuarie, ora 19:00, am decis să stingem lumina din localurile de alimentație publică pentru 2 minute. În speranța că, dacă nu suntem auziți, poate, măcar o să fim văzuți!”, a anunțat MĂR pe Facebook.
„Mesajul nostru este simplu, el vine din numele celor circa 50.000 de familii pentru care HoReCa este singura sursă de venit: Noi vrem să lucrăm în regim normal!”, a anunțat asociația.
Precizăm că, pe 13 ianuarie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a prelungit starea de urgență în sănătate până pe 15 februarie. Implicit, a rămas în vigoare și restricția conform căreia unitățile de alimentație publică trebuie să-și încheie programul zilnic la ora 22:00.
Anterior, MĂR i-a expediat Guvernului o solicitare de eliminare a restricției în baza căreia sunt interzise activitățile de deservire în restaurante, baruri, cafenele și cantine în intervalul orar 22:00 - 07:00.
MĂR a argumentat că incidența COVID-19 scăzuse în ultimele săptămâni.
„Toate apelurile și scrisorile noastre au rămas fără răspuns. Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a prelungit starea de urgență în sănătate publică până pe 15 februarie, totodată a prelungit și restricția ce limitează programul de activitate până la ora 22:00. Împreună cu colegii din HoReCa am decis să organizăm o acțiune prin care să ne manifestăm dezacordul și nemulțumirea față de ignoranța autorităților în raport cu domeniul pe care îl reprezentăm”, a mai anunțat MĂR.
Notăm că sectorul HoReCa a fost unul dintre cele mai afectate domenii din cauza restricțiilor instituite ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova