BRUXELLES, 13 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Informația despre atacuri armate în SUA înainte de investirea lui Joe Biden a fost lansată de ABC News de unde a devenit o știre de senzație în presa americană.
Astfel, spune ABC News, potrivit unei note interne a FBI, un grup neidentificat face apel la atacarea clădirilor de stat, locale și federale și a tribunalelor, iar aceste atacuri ar urma să se producă dacă Donald Trump ar fi înlăturat din funcție înainte de Ziua Învestirii.
Potrivit aceleiași surse, grupul respectiv ar plănui de asemenea să atace birourile guvernamentale din toate statele americane în ziua învestirii lui Biden, indiferent dacă e vorba de state care au votat pentru Trump sau pentru Biden.
„FBI a primit informații despre un grup armat neidentificat care intenționează să vină la Washington pe 16 ianuarie”, ar scrie în nota citată de postul tv american.
De asemenea, mai spune postul tv, reprezentanții grupului au amenințat că, în cazul în care Congresul încearcă să-l demită pe POTUS cu ajutorul celui de-Al 25-lea Amendament, se va produce o revoltă uriașă.
Dar informația trebuie privită cu circumspecție pentru că, în mod oficial, un purtător de cuvânt al FBI a refuzat să confirme autenticitatea notei. El doar a arătat că FBI „strânge informații pentru a identifica orice amenințare potențială”.
Pe de altă parte, autoritățile din Washington, printre care și primarul Muriel Bowser, au făcut apel la sporirea măsurilor de securitate, iar Washington Park Service a închis Monumentul Washington până pe 24 ianuarie, după ce a primit „amenințări credibile”.
De asemenea, președintele Donald Trump a aprobat instituirea stării de urgență la Washington, înainte de învestirea lui Biden. El a ordonat ca resursele de securitate locale să fie completate de un ajutor federal.
Primarul Bowser a solicitat acest ordin de declarare a stării de urgență în capitala SUA, duminică, printr-o scrisoare adresată președintelui, iar starea de urgență decretată la Washington D.C. de către Donald Trump a intrat în vigoare ieri și expiră pe 24 ianuarie.
Învestirea lui Joe Biden ca președinte a fost programată pe 20 ianuarie, dar până atunci situația rămâne tensionată, mai ales în contextul în care mâine Camera Reprezentanților ar urma să voteze un articol de impechement împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova