Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Un comisar european critică decizia Twitter de a suspenda conturile lui Trump

© REUTERS / JIM BOURGДональд Трамп
Дональд Трамп - Sputnik Moldova
Abonare
Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, și-a declarat perplexitatea faţă de decizia Twitter de a suspenda conturile preşedintelui american Donald Trump.

BRUXELLES, 12 ian - Sputnik, Marius Holdean. Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton i-a luat apărarea lui Trump în disputa cu Twitter care i-a închis contul, oficialul acuzând că acest lucru s-a făcut ”fără control legitim şi democratic”.

Дональд Трамп - Sputnik Moldova
Politică
Trump, după blocarea pe Twitter: „Nu vom fi reduşi la tăcere!”

Potrivit comisarului, asemenea decizii cum e cea de a închide conturile președintelui american justifică proiectele Comisiei Europene de reglementare a giganţilor informatici.

Thierry Breton a publicat un articol de opinie în Le Figaro și în Politico pe această temă în care observă că faptul că un director executiv poate să scoată din funcţiune portavocea preşedintelui Statelor Unite fără nicio altă formă de control şi de contra-putere provoacă perplexitate.

El a atras atenția că platformele digitale ”nu se vor mai putea de acum deroba de responsabilitatea” în privinţa conţinuturilor lor.

”La fel cum 11 Septembrie a marcat o schimbare de paradigmă pentru Statele Unite, şi chiar pentru lume, va exista, în ce priveşte platformele digitale în democraţia noastră, un ''înainte şi un după'' 8 ianuarie 2021”, a precizat comisarul cu trimitere la data calendaristică la care Twitter a suspendat în mod permanent contul lui Donald Trump, la două zile după ce susţinătorii preşedintelui în exerciţiu au invadat Capitoliul timp de mai multe ore.

Dar, după Twitter, și Facebook şi alte platforme precum Snapchat sau Twitch au suspendat la rândul lor, pe durată nedeterminată, contul lui Trump.

”Această dată va rămâne ca o recunoaştere de către platforme a responsabilităţii lor editoriale şi a conţinuturilor pe care le vehiculează. Un fel de 11 Septembrie al spaţiului informaţional”, a mai spus Breton.

El a arătat însă că reacția fără precedent a platformelor drept răspuns la atacurile asupra simbolului democraţiei americane provoacă totuşi perplexitate: ”de ce nu au reuşit ele să blocheze mai devreme ''fake news'' şi discursurile de ură care au condus la atacul de miercurea trecută?”, se întreabă Thierry Breton.

După care, comisarul pune întrebarea cheie cu privire la puterea giganților internetului:

”Pertinentă sau nu, decizia de a cenzura un preşedinte în exerciţiu poate să fie decisă de o companie fără control legitim şi democratic?”, lansează el o chestiune esențială.

Thierry Breton a prezentat de altfel, la mijlocul lunii decembrie, două proiecte de legislaţie europeană care ar urma să pună capăt derivelor giganţilor informatici și abuzului lor de putere. Acum, oficialul european, ”aceste evenimente demonstrează că nu mai putem să stăm cu braţele încrucişate şi să ne încredem doar în bunăvoinţa platformelor”.

De aceea, spune comisarul, trebuie stabilite regulile jocului şi organizat spaţiul informaţional cu drepturi, obligaţii şi garanţii clar definite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0