CHIȘINĂU 10 ian - Sputnik. Președintele Maia Sandu a adresat un mesaj în care și-a exprimat condoleanțele omologului său indonezian, în legătură cu accidentul aviatic de sâmbătă, 9 ianuarie, în care și-au pierdut viața 62 de oameni. În mesajul plasat pe pagina Președinției, Maia Sandu a exprimat sentimentul de compasiune și solidaritate cu poporul indonezian.
„Am aflat cu profundă tristețe despre accidentul aviatic ce s-a produs în provincia indoneziană Kalimantan, soldat cu moartea persoanelor aflate la bord. În aceste clipe de grea încercare, Vă rog să primiţi, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, profundele noastre sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul indonezian. Vă rog să transmiteți sincere condoleanțe rudelor și apropiaților celor ce și-au pierdut viața”, se arată în mesajul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.
Anterior, premierul interimar și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a transmis condoleanțe statului indonezian.
🇲🇩Acting Prime Minister, FM @AureliuCiocoi expressed sincere condolences to 🇮🇩 FM @Menlu_RI & the families who lost their loved ones on the flight #SJ182 of #SriwijayaAir crashed near #Jakarta. We share the grief of the friendly people of #Indonesia @Kemlu_RI
— 🇲🇩 MFA Moldova (@MoldovaMFA) January 9, 2021
Sâmbătă, 9 ianuarie, un avion al companiei aviatice indoneziene Sriwijaya Air cu 62 de persoane la bord a dispărut de pe radare și s-a prăbușit după cinci minute de la decolare, din Capitala indoneziană Jakarta. Potrivit presei internaționale, la bord erau doi piloți și patru stewardese. Printre pasageri se numărau 46 de adulți, șapte copii și trei bebeluși, iar toți erau cetățeni ai Indoneziei.
Pe parcursul nopții a fost stabilit locul accidentului, iar în dimineața de duminică, salvatorii au localizat cutiile negre ale avionului. Acestea conţin datele tehnice privind zborul efectuat şi înregistrarea audio din cabina piloţilor.
Sistemul de monitorizare al traficului aerian Flightradar24 a anunţat că aeronava a decolat la sâmbătă, 14:36 - ora locală şi a urcat până la altitudinea de aproximativ trei mii de metri în patru minute. Ulterior, avionul a început să coboare brusc şi a încetat să transmită date 21 de secunde mai târziu. Deocamdată nu este clar care a fost motivul prăbușirii avionului Boeing 737-500.
Sriwijaya Air flight #SJ182 lost more than 10.000 feet of altitude in less than one minute, about 4 minutes after departure from Jakarta.https://t.co/fNZqlIR2dz pic.twitter.com/MAVfbj73YN
— Flightradar24 (@flightradar24) January 9, 2021
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova