CHIȘINĂU, 8 ian - Sputnik. Inițial purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, a anunțat că preşedintele Donald Trump şi administrația SUA ”condamnă cât de ferm posibil violenţele la care am asistat ieri la Capitoliu.
Apoi a venit vestea din statul în care Trump își punea speranțe că ar putea obține un rezultat favorabil în urma contestării – Georgia. Acolo, echipa de campanie a preşedintelui Trump a renunţat la contestarea în justiţie a rezultatelor alegerilor prezidenţiale.
”Mai degrabă decât să îşi prezinte dovezile şi martorii în faţa unei instanţe şi să fie interogaţi sub jurământ, echipa de campanie a lui Trump a decis în mod înţelept că cel mai inteligent curs al lucrurilor este să renunţe la cazurile sale frivole„, a anunţat secretarul de stat Brad Raffensperger, transmite Agerpres.
Și, în final, după 2 noaptea (ora Moldovei), Donald Trump a transmis un mesaj, primul după cel în care a cerut manifestanților să plece acasă. Mai întâi Trump a condamnat ferm atacul asupra Capitalei, asupra statutului și democrației, susținând că vinovații ”vor plăti”. Trump a subliniat că toate acțiunile sale și ale echipei de a contesta rezultatele au avut ca scop respectarea democrației – și că va milita în continuare pentru ca sistemul de vor să fie modificat, pentru ca identitatea celui care votează să fie clară.
Apoi, președintele în exercițiu a anunțat că până pe 20 ianuarie va face totul pentru a asigura o tranziție lină – și că e timpul reconcilierii, al cooperării ca ”o singură națiune”, pentru ca ”cea mai puternică economie din lume să își revină”.
Trump a declarat în final că acest mandat prezidențial a fost ”cea mai mare onoare din viața sa” și le-a transmis numeroșilor săi susținători că acesta nu este finalul incredibilei călătorii – ci este doar începutul”.
Oare au dreptate cei care consideră că Donald Trump va avea curajul să lanseze un nou partid bazat pe deviza sa ”America first”?
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 8, 2021
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova