CHIȘINĂU, 3 ian – Sputnik. Fără căpitanul Sergio Ramos, accidentat, echipa antrenată de Zinedine Zidane a început în forță meciul și a deschis scorul în minutul 7, prin Lucas Vazquez, care a înscris cu o lovitură de cap. În minutul 53, Marcos Asensio a stabilit scorul final, marcând cu un șut din interiorul careului.
Real Madrid a urcat pe primul loc în La Liga, cu 36 de puncte în 17 partide. ”Albii” au un punct peste rivala Atletico Madrid, care are și trei meciuri în minus. Echipa lui Diego Simeone poate reveni pe prima poziție, dacă va câștiga astăzi cu Alaves.
La conferința de presă după meciul cu Celta, antrenorul lui Real, Zinedine Zidane, a vorbit despre campania de achiziții din această iarnă. Chiar dacă salariile vor fi reduse cu 10%, pe fondul crizei economice provocate de coronavirus, Real are o țintă: fundașul David Alaba de la Bayern Munchen. Câștigătorul Ligii Campionilor se află în negocieri avansate cu Real pentru că a intrat în ultimele 6 luni de contract. Austriacul va ajunge cel mai probabil în vară pe Santiago Bernabeu.
În cadrul conferinței de presă, Zidane a mai avut un mesaj către conducerea clubului. Situația fotbaliștilor care au intrat în ultimele 6 luni de contract trebuie rezolvată curând. Este vorba despre trei jucători importanți: Sergio Ramos (34 de ani), Luka Modric (35) și Lucas Vazquez (29).
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova