Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Cum se nasc cobzele: Etapele confecționării instrumentului muzical

Abonare
La 50 de kilometri de Chișinău, în satul Gura Galbenei din raionul Cimișlia, locuiește ultimul lutier care confecționează cobze din Republica Moldova.

Nicolae Dron a fost mai întâi muzicial și a început să confecționeze instrumente muzicale cu strună după ce a înțeles că cele de la fabrică nu produc sunetele pe care și le dorește. 

De la începutul confecționării unei cobze și până la finisare e o cale lungă de parcurs. Pentru asta e nevoie de cel puțin două luni de zile. De altfel, meseria de lutier se consideră nobilă tocmai pentru că meșterul trebuie să aibă foarte multe cunoștințe și să înțeleagă cum trebuie prelucrat lemnul astfel încât să producă sunete armonioase.

„Trebuie să se țină cont de distanță, de lățime și atunci rezonanța e mai puternică. Aici este aerodinamică, acustică, sunt noțiuni multe. (...) Când cunoștințele sunt în cap, ele trec prin inimă și ajung la mâini și mâinile trebuie să execute”, a remarcat meșterul. 

Pe lângă abilitățile de a prelucra lemnul, este important ca lutierul să aibă și auz muzical, iar dacă nu îl are - există o soluție.  

Staroverii din Moldova - Sputnik Moldova
Călătorie în timp: Satul din Moldova în care se vorbește ca acum câteva secole

„Trebuie să colaborezi cu muzicieni. Dacă nu ai tu muzica – o găsești la altcineva. La mine a fost întâi muzica și după asta a venit lutierismul”, susține Nicolae Dron.

El a explicat care sunt principalele etape de confecționare a unei cobze. 

„Se curbează lemnul, stă o perioadă lungă, apoi îl scoatem și îl punem pe calup. Calupul trebuie să-l faci. Faci poate zece cobze până faci un calup, dar nu poți face cobză, dacă nu ai calupul ăsta. De aici totul pornește. (...) Acum fac o formă nouă, care îmi place mai mult. Eu am făcut o tehnologie și aici ne-a ajutat școala rusă”, a declarat interlocutorul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0