După consultările avute cu toate fracțiunile și grupurile parlamentare, Maia Sandu a declarat că nicio formațiune politică nu-și asumă deschis o coaliție majoritară în Parlament care să propună un Guvern. Totodată, ea a declarat că în scurt timp va veni cu o decizie în acest sens.
Avocatul Ion Dron spune că preledintele Maia Sandu ar putea să repete consultările cu fracțiunile parlamentare, iar data de 7 ianuarie ar fi termenul limită când șeful statului se poate consulta cu fracțiunile. El consideră că președintele trebuie să-și expună poziția cu privire la pașii care urmează, chiar dacă situația politică în Guvern și în Parlament este în defavoarea Șefului Statului.
„Trebuie să-ți asumi respectarea Constituției chiar și cu riscul de a suporta unele consecințe proaste din punct de vedere a imaginii politice, dar realitățile sunt de așa natură ori alegi să respecți Constituția ori o încalci. Consultările cu fracțiunile pot fi repetate. Președintele poate invita și peste o săptămână fracțiunile, iar o hotărâre a CC spune că de la demisia premierului, există 15 zile, perioadă în care este desemnată o nouă candidatură. Data de 7 ianuarie ar fi termenul limită când președintele se poate consulta cu fracțiunile, dacă sunt respectate toate rigorile și jurisprudența Curții Constituționale”, a precizat Ion Dron.
După demisia Guvernului Chicu, președintele Maia Sandu a avut consultări cu fracțiunile parlamentae, iar după aceasta a declarat că în scurt timp va anunța care va fi decizia în vedrea nominalizării unui candidat la funția de premier.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova