Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Un deputat din Moldova, internat în stare gravă cu COVID - 19

© Sputnik / Rodion ProcaПарламент Parlament
Парламент Parlament - Sputnik Moldova
Abonare
Deputatul Iurie Reniță lipsește de ceva vreme din spațiul public din cauză că se află în spital, unde urmează un tratament anti-COVID.

CHIȘINĂU, 20 dec - Sputnik. Deputatul din opoziție Iurie Reniță este internat într-un spital, fiind diagnosticat cu COVID-19.

Un test de Covid-19 effectué sur une route à Sydney, Australie - Sputnik Moldova
Societate
Informații noi: Restricții pentru moldoveni la intrarea în alte țări - document

Faptul este anunțat astăzi pe Facebook de fratele parlamentarului, Alecu Reniță, fost deputat, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova. Potrivit postării acestuia, Iurie Reniță „luptă din greu să învingă virusul”.

Alecu Reniță nu precizează în ce spital se află fratele său, dar le exprimă recunoștință medicilor și „plecăciune până la pământ”.

„Sunt convins că fratele meu, cu voia lui Dumnezeu, se va reîntoarce sănătos Acasă şi va continua să lupte pentru cauza românească în Parlamentul de la Chişinău”, scrie Alecu Reniță.

Iurie Reniță, fost ambasador la București și apoi la Bruxelles, este membru al Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană. 

Pe 19 decembrie, alte 1218 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Bilanțul a ajuns la 134 578 de îmbolnăviri.

Sputnik a scris pe 16 decembrie că incidența COVID-19 era în Republica Moldova de 561 de cazuri la fiecare 100 de mii de locuitori pentru ultimele 14 zile. Aceasta înseamnă o rată înaltă a infectărilor, care plasează țara în așa-numita „zonă roșie”.
Incidența COVID-19 sporise cu vreo 30 de cazuri la fiecare 100 de mii de locuitori în intervalul de 14 zile menționat.

Emmanuel Macron  - Sputnik Moldova
Șoc în Franța: Macron a fost testat pozitiv cu Covid-19!

Cine dintre oficialități s-a mai îmbolnăvit de COVID-19

Amintim că mai mulți demnitari din Moldova au fost confirmați cu noul coronavirus, cel mai recent fiind cazul premierului Ion Chicu. În luna octombrie a fost testată pozitiv spicherul Parlamentului Zinaida Greceanîi.

Infecția cu coronavirus a fost confirmată anterior și la unii deputați, printre aceștia fiind reprezentanții PRO Moldova Andrian Candu, Oleg Sîrbu, Eugen Nichiforciuc, dar și fosta lor colegă Ruxanda  Glavan, de asemenea, socialiștii Vladimir Mizdrenco, Corneliu Furculiță, Vlad Bătrîncea și Adrian Lebedinschi, deputatul de la ”DA” Arina Spătaru și deputatul independent Ghenadie Verdeș.

Au suportat boala și șefa de la Sănătate Viorica Dumbrăveanu, ministrul Justiției Fadei Nagacevschi. Iar pe 11 octombrie ministrul de Interne Pavel Voicu a declarat că s-a infectat repetat cu coronavirus. Șeful MAI a avut o formă gravă a bolii, fiind internat la Reanimare. Ministrul a revenit deja la serviciu.

Acum aproximativ o lună, și procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, anunțase că s-a infectat cu coronavirus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0