CHIȘINĂU, 20 dec – Sputnik. În contextul pandemiei, nutriționistul britanic Lily Soutter a dat câteva sfaturi pentru a ne întări imunitatea.
„Un lucru important este să nu omitem mesele”, a explicat ea într-un interviu pentru The Independent.
În lista de alimente menţionată de nutriționist sunt cerealele integrale, care hrănesc organismul cu carbohidrații necesari. În plus, este recomandabil să consumați pește (anumite tipuri de peşte, care este bogat în acizi grași omega-3, precum și nuci, chia și semințe de in.
Ea a mai spus că în alimentaţie trebuie incluse fructele de pădure, deoarece acestea conțin flavonoide, care îmbunătăţesc starea de spirit, și vitamina C.
De asemenea, potrivit nutriţionistei, este necesar să consumăm produse lactate fermentate, deoarece acestea ajută microflora intestinală. Un alt aliment care ajută imunitatea sunt ouăle, bogate în vitamina D.
„Trebuie să luăm vitamina D, deoarece nu obţinem o cantitate suficientă numai din alimente, dar ouăle sunt o sursă bogată. Vitamina D contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar și este foarte importantă pentru sănătatea mușchilor și a scheletului”, a subliniat Lily Soutter.
Uleiurile vegetale și legumele
„Cu cât există mai multă diversitate de fructe și legume pe farfuria noastră, cu atât este mai diversificată microbiota intestinală”, a mai spus nutriționista, adăugând că microbiota contribuie la funcția imunitară.
Conserve de roșii sunt un alt element important din meniu pentru menţinerea imunităţii. Acest produs conține o cantitate mare de licopen, care este bogat în antioxidanți.
„Licopenul are beneficii pentru sănătatea cardiovasculară. De obicei, există mai mult licopen într-o cutie de conservă de roșii decât într-un pachet de roșii proaspete”, a arătat Soutter.
Ea a subliniat şi importanța lichidelor. „Este un lucru cu privire la care nu suntem foarte atenți: dacă lucrăm de acasă și suntem deshidratați, aceasta ne poate afecta starea de spirit și memoria”, a mai spus nutriţionista, citată de Sputnik France.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova