CHIȘINĂU, 17 dec- Sputnik. Agricultorii sunt revoltați că nu sunt auziți de deputați și au decis să blocheze strada. Fermierii scandează ”Jos Perju”, ”Jos Guvernul” și alegeri anticipate.
”Noi nu plecăm de aici. Își bat joc de noi și nu putem să-i lăsăm la guvernare. Să avem alegeri anticipate și societatea va decide mai departe”, a declarat agricultorul Mihail Bobicov.
Mai multe troleibuze sunt blocate pe stradă și nu pot circula mai departe din cauza mulțimii.
Vasile Mîrzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova a îndemnat oamenii să protesteze pașnic și să aibă un pic de răbdare, întrucât la ora 14:30 grupul de inițiativă din rândul fermierilor ar urma să poarte discuții cu deputații PSRM și cei de la grupul Pentru Moldova.
”Dacă ne vor îndeplini revendicările vom lua tractoarele și plecăm acasă. Dar ce ține de alegeri anticipate, nu doar noi agricultorii trebuie să ne mobilizăm, ci toată societatea” a declarat Vasile Mîrzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova
De precizat că agricultorii protestează de două săptămână în Capitală, cerând să li se acorde despăgubiri de 3 000 de lei la culturile de categoria a doua afectate de secetă, iar cota TVA în agricultură să rămână la 8%. Deși Parlamentul a anunțat că le îndeplinește aceste două revendicări, totuși manifestațiile continuă și astăzi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova