CHIȘINĂU, 17 dec- Sputnik. Potrivit poliției, acum patru zile pe un câmp din localitatea Nicolaevca din raionul Florești a fost depistat cadavrul carbonizat al unei femei. Trupul victimei este ars în proporție de 90%. Din acest motiv, deocamdată identitatea nu a fost stabilită și nici circumstanțele în care s-a produs tragedia. În acest context, oamenii legii solicită ajutorul cetățenilor.
Forțele de ordine au oferit și câteva semnalmente despre victimă. Ar fi vorba despre o tânără cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 ani, înălțimea de 1,65 cm, slabă, părul vopsit de culoare blond-roșietic, coroana dentară integră, dinții sunt toți naturali, mărimea tălpii piciorului aproximativ 35.
În cadrul cercetării la fața locului, au fost depistate și ridicate fragmente din hainele victimei de culoarea roșie, dar și cerceii săi din aur. Poliția îi roagă pe oameni să ajute la identificarea victimii, iar în cazul în care cunosc persoane care poartă astfel de bijuterii să le sune pentru a se asigura că sunt bine.
Oamenii legii se adresează tuturor cetățenilor care dispun de informații privind identitatea cadavrului să sune la numerele de telefon: 112 sau 060033442.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova