Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce se întâmplă cu micii producători pe timp de pandemie – Cazul unei familii

© Flickr / Chris GoldbergCașcaval
Cașcaval - Sputnik Moldova
Abonare
Au lucrat ani de zile în străinătate, s-au întors acasă ca să pună pe roate o afacere, iar pandemia le-a afectat semnificativ veniturile. Ajunși în culmea disperării, se gândeau să vândă tot și să plece peste hotare. Totuși, au decis să lupte pentru munca lor.

CHIȘINĂU 16 dec - Sputnik. Aliona Țurcanu este administratoarea unui ferme de vaci și oi, unde se produc cașcavaluri naturale. Femeia a declarat pentru Sputnik Moldova că pandemia a afectat rău de tot afacerea de familie. Pentru că nu putea să vândă, Aliona Țurcanu s-a pomenit cu aproape două mii de kilograme de cașcaval în depozit. Criza i-a dus în pragul disperării și deja se gândea să-și ia lumea în cap: să vândă ferma și să plece în străinătate cu toată familia. Dar, înainte de a capitula în fața pandemiei, a mai încercat o soluție: s-a apucat să-și promoveze afacerea pe rețelele de socializare, ca să le vândă cu livrare. 

© Photo : Aliona ȚurcanuAfacere autohtonă afectată de pandemie
Ce se întâmplă cu micii producători pe timp de pandemie – Cazul unei familii - Sputnik Moldova
Afacere autohtonă afectată de pandemie
„Anul trecut au fost foarte multe târguri și eram primiți foarte bine. Anul acesta, din cauza pandemiei, nu prea s-au organizat târguri și nu am avut cum să realizăm produsele noastre. Pandemia ne-a pus jos la pământ. Noi suntem producători autohtoni mici, noi nu suntem cu cantități enorme ca să livrăm în fiecare zi câteva sute de kilograme, dar rețelele mari au nevoie de cantități mari. Nu putem face față la rețele mari de magazine”, a menționat Aliona Țurcanu.

Nu doar pandemia a fost cea care le-a dat peste cap toată munca. Seceta și-a lăsat și ea amprenta. Femeia spune că animalele de la fermă necesită să fie hrănite cu nutrețuri de calitate, iar din cauza secetei prețurile pentru acestea au crescut. Mai mult, și ceea ce a cultivat familia pe propriile terenuri s-a uscat din cauza secetei. 

© Photo : Aliona ȚurcanuAfacere autohtonă afectată de pandemie
Ce se întâmplă cu micii producători pe timp de pandemie – Cazul unei familii - Sputnik Moldova
Afacere autohtonă afectată de pandemie

„Oamenii au fost afectați de pandemie, iar animalele de secetă. E foarte greu. Noi, din 13 hectare, nu am strâns niciun știulete de porumb. La noi merge lupta pentru existență ca să ieșim din iarnă. Tot ce obținem din vânzarea cașcavalurilor, noi folosim pentru a cumpăra nutrețuri pentru animale, fiindcă dacă nu-i dai o alimentație echilibrată, nici laptele nu mai este atât de bun. Lucrăm ca să cumpărăm mâncare la animale”, a precizat femeia de afaceri.

Statul ar trebui să-i susțină pe micii producători 

Femeia spune că în toată această perioadă familia s-a descurcat cu forțele proprii, în pofida faptului că a fost nevoită să mai ia și credite pentru utilaje, care acum trebuiesc returnate băncilor cu tot cu dobânzi. Aliona Țurcanu susține că micii producători trebuiesc susținuți ca aceștia să-și poată menține și chiar dezvolta afacerea, astfel creând și noi locuri de muncă. 

„Toți producătorii mici au acum probleme. Practic toți suntem afectați într-un fel sau altul, fiecare în domeniul lui. (…) Nu numai eu cred că statul ar trebui să ne susțină. Nu am fost afectați numai de pandemie și secetă, dar și de situația politică din țară. Anul acesta am fost afectați din toate părțile. Noi nu am avut niciun ajutor de la stat, dar ne-am descurcat și niciodată nu ne-am plâns. Acum e mai greu că legăm tei de curmei și suntem într-o stare… Dar sperăm că se vor schimba multe în țară și o să fie bine, trăim cu speranța”, a mai spus Aliona Țurcanu.

Drumul până la producerea primului cașcaval a durat patru ani 

Ideea acestei afaceri a pornit acum șase ani. Aliona Țurcanu spune că soțul ei a lucrat 17 ani în străinătate, iar câțiva ani mai târziu și fiul cel mai mare a plecat ca să câștige un ban. S-au gândit să investească într-o afacere acasă, în Republica Moldova. Au lăsat apartamentul din Bălți și s-au întors în localitatea de baștină, în satul Pelenia, raionul Drochia. În 2014 au ridicat pereții fermei, iar în 2018 au început producția primului lot de cașcaval. Rețetele pentru cașcavaluri au fost inspirate din tehnologii pe care le-au preluat din alte țări. 

© Photo : Aliona ȚurcanuAfacere autohtonă afectată de pandemie
Ce se întâmplă cu micii producători pe timp de pandemie – Cazul unei familii - Sputnik Moldova
Afacere autohtonă afectată de pandemie

„Când nu era pandemie se organizau târguri, iarmaroace și acolo am întâlnit câțiva producători veniți din Bulgaria. Ne-am cunoscut și am fost la ei în Bulgaria. Acolo am stat ceva timp și am luat câteva secrete. Am mai fost în România la o fabrică de lactate și de acolo am preluat câteva secrete și așa s-a pornit producerea cașcavalului nostru”, a menționat Aliona Țurcanu.

Aliona Țurcanu povestește că de dragul acestei afaceri a renunțat la cariera sa în medicină, iar reprofilarea i s-a dat greu la început. 

„Am lucrat 11 ani în secția de reanimare ca asistentă medicală, după 11 ani de reanimare am lucrat în secția endocrinologie în calitate de asistentă-șef la Spitalul Municipal Bălți. (…) E greu. E greu și în medicină, și aici. Important este să-ți placă ceea ce faci. Îmi place ceea ce fac, dar e foarte greu. Dacă m-aș întoarce în 2014, eu nu știu dacă aș mai merge pe calea asta. E greu de zis”, a mărturisit femeia. 

Este o afacere de familie la care lucrează de la mic la mare și fiecare primește plăcere de la ceea ce face. Din acest motiv, atunci când s-au pomenit în situația că nu aveau cum să vândă produsele, nimeni nu voia să accepte să vândă afacerea și să plece. 

© Photo : Aliona ȚurcanuAfacere autohtonă afectată de pandemie
Ce se întâmplă cu micii producători pe timp de pandemie – Cazul unei familii - Sputnik Moldova
Afacere autohtonă afectată de pandemie

„Suntem toți implicați. Până și nepoțelul ia câte o mânuță de fân și duce la animale, că el hrănește animalele. Feciorul mai mic învață veterenărie, așa că avem medicul nostru. Eu sunt cu administrarea, împreună cu nora procesăm laptele. Soțul este mai mult cu utilajele, tehnica, împreună cu feciorul mai mare lucrează pământurile. Acum nici nu ne putem permite să luăm angajați, pentru că trebuie să le dai și un salariu. Deocamdată nu putem”, a precizat femeia. 

Sper că oamenii vor afla cât de bune sunt produsele naturale

Administratoarea afacerii spune că încearcă să repună pe roate afacerea, chiar dacă este foarte greu pe timp de pandemie. Datorită promovării produsului pe rețelele de socializare și a livrărilor la domiciliu, în depozite mai sunt peste o mie de kilograme cașcaval, pe care speră să le vândă tot pe această cale. Aliona Țurcanu speră că, promovându-le pe internet, oamenii vor afla cât de bune sunt produsele lor naturale și că vor prefera de sărbători să guste din cașcavalurile autohtone. 

„Avem cașcavaluri din lapte de vaci, cașcaval stagionat 13-14 luni, care este un cașcaval mai tare, mai dur, dar e gustos cu un vin bun. Avem și un cașcaval mai tânăr, mai moale, care merge la tartine. Un kilogram de cașcaval stagionat costă 250 -260 de lei și kilogramul de cașcaval tânăr e 180 de lei”, a menționat Aliona Țurcanu.

Familia susține că nu se va lăsa bătută și speră că va reuși să reanimeze afacerea la care au lucrat atâția ani. Aliona Țurcanu spune că își dorește ca în anul următor să vină cu produse noi pe piață, astfel să extindă afacerea de familie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0