CHIȘINĂU, 11 dec - Sputnik. Biserica Ortodoxă din Moldova îl cinstește astăzi pe Sfântul Serafim (Ciceagov), care a păstorit pe pământul Moldovei la începutul secolului al XX-lea. Arhiepiscopul Chişinăului din perioada 1908-1914 Serafim Ciceagov a fost canonizat de Patriarhia Rusă pe 23 februarie 1997. El a fost martirizat în temniţele comuniste murind în ziua de 11 decembrie 1937, fiind împuşcat.
Începând cu anul 2016, Mitropolitul Vladimir a venit cu propunerea ca Sfântul Serafim să fie cinstit și în cuprinsul țării Moldovei.
Viața Sfântului Serafim Ciceagov
El s-a născut pe 9 ianuarie 1856 în Sankt-Petersburg, primind la naștere numele de botez Leonid. Tatăl său a fost general-maiorul Mihail Nikiforovici Ciceagov. Conform tradiţiei de familie, și el a făcut carieră militară, ajungând până la rangul de colonel. În 1878 a avut loc o întâlnire cu părintele Ioann de Kronştadt, care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Un an mai târziu, el se căsătoreşte cu Natalia Dohturova, fiica Kammerherr-ului curţii Imperiale a Ţarului Rusiei. Au avut împreună patru fete: Vera, Natalia, Ecaterina, Leonida. S-a învrednicit de aproximativ șaisprezece ordine militare, fiind şi autor al unor lucrări teoretice despre arta militară.
În anul 1890 renunță la cariera de militar şi se stabileşte cu traiul la Moscova. În 1893 este hirotonit diacon în Catedrala Sinodului cu hramul celor 12 Apostoli. După doi ani de preoție, soţia lui se îmbolnăveşte şi moare, el rămânând să crească cei patru copii mici. Soţia sa a fost înmormântată la mănăstirea Diveevo, locul de vieţuire a Sfântului Serafim de Sarov, pentru care avea o evlavie aparte, atunci acesta încă nu era trecut în rândul sfinților. Aceasta va deveni ulterior misiunea viitorului mitropolit. Pentru început el a scris „Letopiseţul mănăstirii lui Serafim din Diveevo”, timp în care devine arhimandrit. Din această postură a pledat în fața Ţarului pentru deschiderea mormântul lui Serafim de Sarov şi a pregăti actul canonizării acestuia. Tot el este cel care a scris Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, precum şi o scurtă „Viaţă” a acestuia. În data de 29 ianuarie 1903, el a participat la citirea Tomosului de canonizare a lui Serafim de Sarov.
Abia în primăvara anului 1898 a decis să se tundă în monahism. El s-a îngrijit și de soarta fiicelor sale, pe care le-a lăsat în grija unor persoane de încredere. Mantia monahală o îmbracă în același an, la 14 august, și primește numele Serafim.
În anul 1899, Sfântul Sinod decide să-i încredinţeze păstorirea mănăstirii din Suzdal, pe care a condus-o timp de cinci ani. Ulterior, în 1904, arhimandritul Serafim preia conducerea uneia din cele 7 mănăstiri stavropighiale ale Bisericii Ortodoxe Ruse — mănăstirea Noul Ierusalim, cu hramul Învierii Domnului. Peste mai bine de un an este hirotonisit episcop de Suhumi. Între 1906-1908 a fost episcop de Orel şi Sev, un vicariat al eparhiei de Moscova.
În data de 16 septembrie 1908 primeşte catedra episcopiei de Chişinău. Ajunge la Chişinău în data de 28 octombrie, unde găseşte eparhia încredinţată într-o stare deplorabilă. În răstimpul aflării sale aici a dinamizat şi însufleţit viaţa duhovnicească a enoriaşilor, precum şi pe cea a preoţimii şi monahismului local.
Episcopul avea o evlavie specială faţă de icoana Maicii Domnului din Hârbovăţ în faţa căreia citea zilnic Acatistul acesteia. În timpul păstoririi sale, el a vizitat practic toate aşezămintele monahale şi de mir din eparhie, contribuind substanțial la reanimarea vieții duhovnicești.
Drept dovadă a schimbărilor pozitive care au avut loc, după trei ani de păstorire pe pământul Moldovei, Ţarul, prin ucazul său din 16 mai 1912, recomandă Sfântului Sinod ridicarea lui la gradul de arhiepiscop. Casa Eparhială a fost reabilitată practic din ruină, iar numeroase şcoli şi seminarii contribuiau la ridicarea nivelului de pregătire a viitorilor preoţi.
În timpul păstoriei sale pe pământul Moldovei, au fost editate două cărţi cu Predici şi Cuvinte de învăţătură, una era însoţită de o Cronică eparhială, apărută la editura Jakubovici, 1908-1909, iar cealaltă, avea ca supliment un Letopiseţ al Pustiei Zosima, editat de imprimeria eparhială în 1911. După plecarea sa din Basarabia, a lăsat memoria unui luptător ardent cu „secta inochentiştilor”.
În anul 1914 Serafim a fost numit arhiepiscop de Tver, unde l-a şi găsit revoluţia bolşevică. Patriarhul Tihon, ştiind foarte bine truda şi evlavia manifestate de-a lungul timpului, a decis să-l scoată din Rusia pe arhiepiscopul Serafim, ridicându-l în demnitatea de mitropolit al eparhiei ortodoxe a Poloniei, ca Întâi-Stătător al Varşoviei şi Privislenskului. Dar noile autorităţi nu l-au lăsat să plece. El s-a aflat până la sfârșitul anului 1920 în afara eparhiei încredinţate, în schitul Cernigov. În acest răstimp poartă o corespondenţă tainică cu diplomaţi polonezi.
În 1921 este arestat şi este condamnat la „2 ani de închisoare în lagărul din Arhanghelsk”. Eforturile patriarhului Tihon au dus la eliberarea lui Serafim, dar autorităţile sovietice i-au adus ulterior, ca motiv pentru o nouă recluziune, participarea Vladicăi la pregătirea pentru canonizarea Sfântului Serafim de Sarov.
După mulţi ani, Mitropolitul Serafim se întoarce în oraşul natal, devenit între timp Leningrad, unde conduce catedra acelui oraş. La 14 octombrie 1933, Sfântul Sinod ia decizia eliberării Vlădicăi din demnitatea de mitropolit, pentru a avea posibilitatea retragerii din slujirea activă. Împlinise 77 de ani. Se mută la Moscova, bolnav şi cu multe neputinţe. Aici petrece în rugăciune şi meditaţie, în faţa icoanei Sfântului Serafim de Sarov. Cu câţiva ani mai devreme pregătise pentru înhumare trupul celui care a fost una din cele mai mari şi luminoase speranţe teologice ale lumii ruse, Ilarion Troiţki (martirizat la 43 de ani), îmbrăcându-l într-o mantie albă similară. I-a pus pe cap propria sa mitră de mitropolit. Autorităţile sovietice au permis ca înmormântarea să fie făcută după rânduiala cinului avut de Ilarion. A fost canonizat şi el, în 1999, de BORu (Noul Mucenic este cinstit la data de 15/29 decembrie).
NKVD-iștii l-au găsit şi în acea recluziune îndepărtată, și l-au dus pe targă la puşcăria Taganka, transportat până acolo cu maşina „salvării”. A fost ţinut în arest timp de câteva săptămâni, cerându-i-se să recunoască că ar fi fost părtaș la „activităţi contrarevoluţionare şi pro-monarhiste”, a fost umilit şi silit să se lepede de Hristos. Însă el n-a cedat. „Troika NKVD” l-a condamnat la moarte în ziua de 7 decembrie 1937. Mult timp nu s-a știut nimic despre adevărata sa moarte. El a fost reabilitat abia în 1988, ieșind la iveală multe date noi. Astfel se ştie exact ziua împuşcării părintelui Serafim Ciceagov, pe poligonul Butovo a NKVD-ului. Nu s-a păstrat nimic din ce a fost confiscat în ziua ultimului său arest.
Nepoata sa, Serafima Ciceagova, egumena mănăstirii Novodevicie din Moscova, a alcătuit o scurtă scriere hagiografică a Sfinţitului Mucenic Mitropolit Serafim Ciceagov, pomenirea căruia se face în ziua martirajului său, pe 11 decembrie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
