CHIȘINĂU, 7 dec - Sputnik. Sarcina morală a Guvernului este ca proiectele de lege care se referă la bugetul pentru anul viitor să fie votate în lectură finală. În caz contrar, statul va intra în incapacitate de efectuare a plăților. Declarații în acest sens a făcut premierul Ion Chicu, după ședința de lucru cu Igor Dodon și Zianida Greceanîi.
„Guvernul vine cu un apel către politicieni să se concentreze în această săptămână și să propună amendamente la aceste proiecte de lege, pe care ulterior le vom examina și aviza în Guvern, după care vom remite avizul pentru aceste amendamente, în speranța că săptămâna viitoare legile vor fi votate de deputați”, a declarat Chicu.
Acesta mai spune că după alegerile din 15 noiembrie, politicienii din țara noastră deja au intrat în campanie electorală pentru alegeri parlamentare anticipate. În context, Chicu le recomandă președintelui ales, președintelui în exercițiu, dar și președinților de partide să se întrunească și să decidă data alegerilor anticipate.
Iar sarcina Guvernului, la momentul actual „are datoria morală față de societate să promoveze legile bugetar-fiscale, altfel, începând cu luna februarie, statul va avea mari deficiențe la achitarea salariilor și pensiilor”.
Amintim, proiectul politicii bugetar-fiscale, Legea Bugetului de Stat, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat și Legea Fondurilor Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală au fost votate în prima lectură. Procedura de vot a fost inițiată fără ca proiectele să fie prezentate de ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, prezent la tribuna guvernamentală din Parlament. Majoritatea parlamentară a votat proiectele de legi pe fundalul protestului deputaților din fracțiunile PAS și PPDA.
Parlamentarii din opoziție au cerut excluderea de pe ordinea de zi a mai multor proiecte de lege, invocând lipsa avizelor necesare, dar și faptul că asupra proiectelor nu au fost organizate consultări publice largi.
Este vorba despre proiectul care prevede trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui în subordinea Parlamentului, proiectul cu privire la funcționarea limbilor și cel ce ține de modificarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale.
De asemenea, s-a solicitat excluderea proiectelor privind politica bugetar-fiscală, legea bugetului de stat pentru 2021, legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2021, legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2021.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova