BUCUREȘTI, 2 dec – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, speră că poporul Belarusului va da dovadă de o suficientă maturitate politică pentru a stabili cu calm un dialog politic intern și va rezolva toate problemele interne fără presiuni și imixtiuni din afară.
“Sper foarte mult că poporul belarus va avea suficientă maturitate politică pentru a stabili, fără mișcări bruște, un dialog politic intern între toate forțele politice și să-și rezolve toate problemele interne de sine stătător, fără nicio presiune sau imixtiune din afară. Nu-i nicio îndoială că acest lucru va reuși, luând în considerație experiența politică a președintelui belarus”, a declarat Putin la sesiunea Consiliului pentru Securitatea Colectivă a OTSC, desfășurată într-un regim de conferință video.
Totodată, liderul rus și-a exprimat convingerea că „popoarelor trebuie să li se ofere posibilitatea să-și rezolve propriile probleme, care reprezintă pentru ei un interes deosebit” și a adus drept exemplu negativ evenimentele așa-numitei “primăveri arabe” și altor revoluții colorate.
Situația din Belarus în perioada campaniei electorale a îngrijorat Rusia, pentru că ea este deranjată de imixtiunile externe în problemele statelor, a mai declarat Putin.
“Situația cu care se confruntă Belarus nu ne poate lăsa indiferenți. Firește, în orice țară, în special în perioada campaniilor electorale și în situațiile postelectorale, deseori apar diverse mișcări și chiar conflicte… S-a întâmplat și în Belarus. Nu asta ne îngrijorează. În realitate, suntem îngrijorați de imixtiunile din afară, de alimentările financiare, de campaniile informaționale, susținerea politică și altele”, a declarat Vladimir Putin.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova