CHIȘINĂU, 30 nov - Sputnik. Inaugurarea Maiei Sandu în funcția de președinte va avea loc pe 24 decembrie la Palatul Republicii. Precizarea a fost făcută de președintele ales în cadrul întrevederii cu jurnaliștii. Din cauza pandemiei, evenimentul va fi mai modest, prezența va fi limitată, chiar dacă, potrivit Legii cu privire la inaugurare, la eveniment se invită reprezentanți ai mai multor instituții ale statului.
„Încercăm să găsim o formulă prin care să putem invita reprezentanți din fiecare instituție, așa încât să păstrăm și spiritul legii, dar să ținem cont și de restricțiile impuse de pandemie. Din păcate nu vom putea să invităm prea multă lume la acest eveniment, pentru că ne dorim ca lumea să rămână în siguranță”, a precizat Maia Sandu.
Evenimentul de inaugurare va fi transmis live.
Precizăm că pe 23 decembrie se încheie mandatul prezidențial de patru ani încredințat la alegerile din 2016 lui Igor Dodon. Funcția urmează să fie preluată de Maia Sandu. Constituția stabileşte că mandatul preşedintelui Republicii Moldova durează patru ani şi se exercită din data depunerii jurământului. Șeful statului îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales. Mandatul preşedintelui poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova