CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. Există în satul Gura Galbenei o familie de lutieri, faima căreia a ajuns în întreaga lume. În fruntea ei se află Nicolae Dron - ultimul meșter popular care mai confecționează cobze în Republica Moldova.
S-ar părea că această meserie este pe cale de dispariție în țara noastră, dar nu este așa. Nicolae Dron știe sigur că are cine să continue îndeletnicirea nobilă căreia i-a consacrat ultimele decenii din viață. Meșterul are 11 copii, iar cinci dintre ei - Mihai, Igor, Eugen, Ștefan și Nicolae - i-au călcat pe urme. Cu toții știu să creeze instrumente muzicale cu coarde. Și nu doar cobze, ci și viori, viole, domre și violoncele.
„De aceea Dumnezeu mi-a dat atâția fii, ca să-i fac pe toți lutieri”, spune zâmbind Nicolae Dron.
Unul dintre fii, Mihai, a confecționat prima vioară când avea doar 12 ani, iar cel dintâi care a testat-o a fost tot un mare maestru.
„Nicolae Botgros a cântat la primele două viori ale lui Mihai. Era la o expoziție unde erau și „Lăutarii”. Era Mihai cu viorile sale și profesorul lui, regretatul Vladimir Dodon. Am luat viorile și le-am dus lui Botgros să le testeze. Botgros a început să cânte la ele și i-a plăcut”, își amintește Nicolae Dron.
Un alt instrument muzical de-al lui Mihai a făcut furori chiar și în anturajul celor cu „sânge albastru”.
„La o vioară confecționată de Mihai cântă o fată a căror părinți lucrează în anturajul prințului Charles din Marea Britanie. Fata fiind acolo cânta la vioară și regina a întrebat de unde e. Muzica moldovenească a fost pe placul reginei”, povestește meșterul.
Mihai a ajuns să studieze această meserie rară la prestigioasa școală de lutieri din Brienz, Elveția. În 2010, este declarat cel mai bun elev din cadrul instituției, iar datorită talentului său a ajuns să fie cunoscut în foarte multe țări ale lumii. Nu în zadar a fost numit „Stradivari de Moldova”. Chiar și după ce a revenit acasă, Mihai este invitat deseori peste hotare ca să repare viorile celebrului creator italian de instrumente muzicale cu coarde.
„Mihai se duce periodic în Elveția și repară viorile lui Stradivari. A devenit copil legendă. (...) Mihai are darul sensibilității, el simte lemnul. Simte că de aici se poate lua, dar de aici nu”, susține meșterul popular.
De altfel, pe la Școala din Brienz s-a perindat însuși Nicolae Dron.
„Fiul a învățat 4 ani, dar mie mi-a fost de ajuns mai puțin. A fost o stagiere”, mărturisește meșterul.
Ulterior, Nicolae Dron l-a însoțit pe un alt fiu de-al său la Moscova. Ambii au „furat” meseria de la cei mai buni meșteri lutieri din Rusia.
„Am mers la școala de lutieri. Acolo a fost fabrică și au mai rămas puțini meșteri care mai sunt în viață și cunosc tainele. Am întâlnit cei mai mari meșteri din Rusia – Elistratov, Makeev, Șabanov și mulți alții. Dacă rușii au o experiență de 200 de ani în confecționarea instrumentelor, eu am ce învăța de la ei”, a remarcat meșterul popular.
A învățat meserie și la fabrica de instrumente muzicale ”Hora” din orașul românesc Reghin - cea mai mare din toată Europa.
Cum și-a descoperit vocația Nicolae Dron
Nicolae Dron nu a fost însă meșter lutier din fragedă tinerețe. Mai întâi a fost muzician - a cântat la vioară, mandolină, chitară, la balalaică și domră.
„Am văzut că nu-mi dă intrumentul de fabrică aceea ce eu vreau. Parcă s-ar cere ceva mai profesionist. Și atunci am început să le fac eu singur”, mărturisește lutierul.
Diferența dintre un instrument făcut manual și altul de fabrică nu se vede cu ochiul liber, dar cu siguranță o resimt cei care știu să le mânuiască.
„Am întrebat pe cineva de la fabrică: „Dumneavoastră pentru ce faceți cobze? – Să le vindem! – Iar eu le fac să cânte”. Sigur că sunt specialiști buni și la fabrică, dar pe ei îi interesează numărul, seria. Mă refer la cantitate. Eu însă depun multă muncă ca să nu se cunoască unde e încleiat lemnul”, explică Nicolae Dron.
Calea parcursă de o bucată de lemn până devine cobză
De la începutul confecționării unei cobze și până la finisare e o cale lungă de parcurs. Pentru asta e nevoie de cel puțin două luni de zile. De altfel, meseria de lutier se consideră nobilă tocmai pentru că meșterul trebuie să aibă foarte multe cunoștințe și să înțeleagă cum trebuie prelucrat lemnul astfel încât să producă sunete armonioase.
„Trebuie să se țină cont de distanță, de lățime și atunci rezonanța e mai puternică. Aici este aerodinamică, acustică, sunt noțiuni multe. (...) Când cunoștințele sunt în cap, ele trec prin inimă și ajung la mâini și mâinile trebuie să execute”, a remarcat meșterul.
„Trebuie să colaborezi cu muzicieni. Dacă nu ai tu muzica – o găsești la altcineva. La mine a fost întâi muzica și după asta a venit lutierismul”, susține Nicolae Dron.
El a explicat care sunt principalele etape de confecționare a unei cobze.
„Se curbează lemnul, stă o perioadă lungă, apoi îl scoatem și îl punem pe calup. Calupul trebuie să-l faci. Faci poate zece cobze până faci un calup, dar nu poți face cobză, dacă nu ai calupul ăsta. De aici totul pornește. (...) Acum fac o formă nouă, care îmi place mai mult. Eu am făcut o tehnologie și aici ne-a ajutat școala rusă”, a declarat interlocutorul.
Dificultățile meseriei
Nicolae Dron susține că este dificil să găsești lemnul potrivit pentru un instrument muzical. În Moldova el practic nu există. A folosit până acum lemn din Ucraina, Brazilia, Africa și chiar din Papua Noua Guinee. Uneori prietenii lui din alte țări îi aduc materia primă, iar alteori este nevoit să călătorească pentru a face rost de ea. Nu de puține ori s-a confruntat cu situații amuzante în timpul deplasărilor.
„Adeseori la vamă mă opresc și mă pun să cânt ca să se asigure că nu e contrabandă (cobzele). Zic nu, domnule, sunt cobzar. Și poliția m-a oprit pe drum și m-a pus să cânt. Și chiar mafia m-a oprit odată: „Da nouă ne cântați?” Zic „cum să nu vă cânt, domnilor!”, râde meșterul.
Meșterul a dezvăluit care sunt prețurile instrumentelor muzicale confecționate manual.
„O cobză costă 500-600 de euro, dar munca e mult mai mare. Vioara e mult mai scumpă. Vioara în Moldova este 2000 și ceva de euro - un preț de meșter. Dar sunt meșteri care pot lua și mai mult de 2000. Cea de la fabrică e mult mai ieftină, dar acolo nu ai pretenții. E ca și cum ți-ai cumpăra un fast food de la magazin. E ca și diferența dintre prețurile de la ospătărie și cele de la restaurant”, a spus interlocutorul.
Nicolae Dron a povestit și despre ciclul de viață al instrumentelor muzicale cu coarde.
„În prezent la Academia de Arte din Chișinău numai cobzele mele cântă, pentru că celelalte au încetat – au obosit. Are cobza un veac. Vioara cu vremea devine mai bună, dar cobza, fiindcă în interior barele sunt altele, ele se usucă și slăbesc. Barele acestea de rezonanță și de rezistență trebuie desfăcute și refăcute. Asta poate să facă un meșter cel puțin de talia celui care a confecționat-o”, susține lutierul.
Secretele meseriei de lutier
Nicolae Dron mărturisește că în meseria de lutier există multe secrete pe care nu toți meșterii doresc să le divulge. Ele se împărtășesc doar în cercul restrâns al lutierilor și tot nu întotdeauna.
„Dumnezeu nu le dă daruri la toți și la toate. Unuia îi dă un dar, altuia îi dă altul și noi avem nevoie de conlucrare. Noi, lutierii, conlucrăm cu toții, dar e mare lucru să capeți încrederea omului. Și când omul vede că tu nu ai interes real – mormântul e cel mai bun prieten cu secretele. Și noi, meșterii, nu vrem să le punem în negoț. Nu știu de ce, dar le dăm mai mult mormântului. Eu nu mai spun chiar totul. Și chiar dacă vă spun totul, trebuie niște mâini care să poată face. Noi nu suntem pe pământul acesta veșnic, dar n-aș vrea ca taina porțelanului negru să plece în mormânt”, mărturisește Nicolae Dron.
Pasiune incurabilă
Nicolae Dron nu numai că muncește cu pasiune, ci are grijă să-și îmbogățească constant colecția de viori, violoncele, mandoline, domre și alte instrumente. În ea se regăsesc exemplare din Japonia, Italia, Germania, Israel, Suedia și alte țări.
„Noi, lutierii, mereu suntem în căutare. Căutăm lemn, căutăm noi tehnologii, căutăm instrumente vechi. Am de 100 de ani, am de 50. Asta este doar o parte. Am de vreo 10 ori mai mult decât atât, dar nu am unde să le plasez”.
Îndrăgostit cobzele sale, meșterul afirmă că va continua să facă asta cât va mai trăi pe acest pământ.
„Eu trăiesc cu asta. Mulți îmi reproșează că am expus la vedere instrumentele. Păi eu, când intru, întineresc cu cobzele mele. Și e mai bine să fii tânăr. Și atunci îmi vin și gânduri bune... Eu îs bolnav de cobză și nu știu dacă am să mă lecuiesc vreodată”, mărturisește lutierul.
La ai săi 66 de ani, Nicolae Dron are la activ aproape 100 de cobze confecționate. Se consideră un om fericit, mai ales că, pe lângă cei 11 copii, are și 21 de nepoți. El speră că și aceștia vor însuși meseria de lutier și o vor transmite altor generații.
„Eu aș dori, când vom trece și noi la cele veșnice, arta să meargă mai departe”, susține lutierul.
Totuși, ca să se simtă pe deplin împlinit, vrea să i se îndeplinească câteva vise. Își dorește foarte mult un muzeu al cobzelor în Gura Galbenei. Și asta nu e tot:
„Muzica a fost izgonită din biserici. Dar eu aș dori să fie orchestră de cobzari, care să cânte așa ca Dumnezeu să asculte cu mare plăcere cobzele în biserică. În Biblie scrie că chiar în cer vor fi 24 de bătrâni care vor cânta la 24 de lăute, adică de cobze. Aș vrea și eu să ajung în cer, dar nu știu cine o să le facă cobze. Visul meu este, dacă nu în cer, măcar în biserici cobzele să cânte...”
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
