CHIȘINĂU 17 nov – Sputnik. Maia Sandu este prima femeie care va deține funcția de președinte al Republicii Moldova, până acum acest post fiind ocupat doar de bărbați. Dar în alte importante instituții de stat, femeile au deținut funcții de rang înalt.
Vom menționa că femeile au fost prezente în Parlamentul țării chiar din prima legislatură. Nu însă și în Guvern. Prima femeie membră a Executivului a fost Alexandra Can, care a deținut funcția de ministru al Industriei și Comerțului în 1999, în Guvernul lui Ion Sturza (19 februarie - 12 noiembrie 1999).
Printre primele femei care au ajuns în Executiv se numără și Lidia Guțu. Ea a ocupat funcția de viceprim-ministru în perioada 21 decembrie 1999 – 19 aprilie 2001 și a făcut parte din Guvernul lui Dumitru Braghiș. Din același Cabinet a făcut parte și Valeria Șterbeț, care, în aceiași perioadă, a deținut funcția de ministru al Justiției.
În perioada 26 februarie 2002 - 19 aprilie 2005, Zinaida Greceanîi a ocupat funcția de ministru al Finanțelor, iar din 10 octombrie 2005, timp de trei ani, a deținut funcția de prim-viceprim-ministru în Guvernul lui Vasile Tarlev. Din același Guvern a ajuns să facă parte și Violeta Ivanov, care a ocupat funcția de ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale în perioada 27 februarie – 31 martie 2008. Membru al aceluiași Guvern a devenit și Galina Balmoș. Timp de un an, ea a ocupat funcția de ministru al Protecției Sociale, Familiei și Copilului. În Guvernul lui Vasile Tarlev a ajuns și Victoria Iftodi, care în perioada 19 aprilie 2005 – 20 septembrie 2006 a ocupat fotoliul de ministru al Justiției.
În anul 2008, Zinaida Greceanîi ajunge prim-ministru.
În Guvernul condus de Greceanîi, în calitate de ministru al Finanțelor este numită Mariana Durleșteanu. Violeta Ivanov își păstrează fotoliul de ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale, iar în fruntea Ministerului Educației și Tineretului este numită Larisa Șavga. În intervalul de timp 31 martie 2008 – 10 iunie 2009, Larisa Catrinici conduce Ministerul Sănătății, iar Galina Balmoș deține din nou funcția de ministru al Protecției Sociale, Familiei și Copilului.
Valentina Buliga ocupă fotoliul de ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei în Guvernul lui Filat. La conducerea acestui minister ea s-a aflat timp de patru ani.
În data de 24 iulie 2012, Maia Sandu devine ministrul Educației, funcție pe care a deținut-o trei ani, inclusiv în perioada Guvernului condus de Chiril Gaburici. Natalia Gherman ajunge prim-viceprim-ministru, dar și ministrul al Afacerilor Externe și Integrării Europene în Guvernul lui Gaburici. Totodată, Ruxanda Glavan este numită în funcția de ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Ea a condus ministerul timp de jumătate de an. În 2013, Monica Babuc ocupă fotoliul de ministru al Culturii. Încă o femeie care ajunge într-o funcție de rang înalt este Irina Vlah, care în 2015 devine Guvernatorul (Bașcanul) Găgăuziei, post pe care îl deține până în prezent.
În Guvernul lui Valeriu Streleț, Corina Fusu devine ministru al Educației, iar Loretta Handrabura conduce Ministerul Tineretului și Sportului timp de un an și jumătate.
Cristina Lesnic ocupă funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare în perioada Guvernului condus de Pavel Filip. În anul 2019 și Victoria Iftodi ajunge în acest Guvern, devenind ministrul Justiției. Monica Babuc este numită, în locul Corinei Fusu, ministru al Educației, Culturii și Cercetării, după comasarea celor două ministere. Totodată, Ruxanda Glavan, Stela Grigoraș, Svetlana Cebotari și Silvia Radu s-au perindat în funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
În data de 8 iunie 2019, liderul PAS, Maia Sandu, devine prim-ministru. În echipa sa ajung mai multe femei. Olesea Stamate este numită în funcția de ministru al Justiției. Natalia Gavrilița conduce Ministerul Finanțelor. Georgeta Mincu ocupă fotoliul de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Totodată, la conducerea ministerului Educației, Culturii și Cercetării ajunge Liliana Nicolaescu-Onofrei, iar la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – Ala Nemerenco.
În data de 14 noiembrie 2019, Viorica Dumbrăveanu devine ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul Guvernului condus de Ion Chicu.
În echipa lui Chicu ajunge și Olga Cebotari, care a fost numită recent, în urma remanierii Guvernului, în funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare în locul Cristinei Lesnic. Iar Lilia Pogolșa ocupă fotoliul de ministru al Educației, Culturii și Cercetării.
Și Eugenia Ostapciuc se numără printre moldovencele cu funcții de rang înalt. În perioada 2001 – 2005, ea a fost președinte al Parlamentului Republicii Moldova, devenind astfel al cincilea conducător al Legislativului din Republica Moldova.
Încă o femeie care a ajuns să conducă Parlamentul este Zinaida Grecenîi. Ea a fost numită în această funcție în data de 8 iunie 2019.
Datele Biroului Național de Statistică arată că în 2018 aproape 21 la sută dintre deputați erau femei. În Guvern, doamnele din fruntea ministerelor dețineau o pondere de peste 30 la sută.
Femeile sunt mult mai prezente în domeniul justiției. Ele sunt aproape că pe picior de egalitate cu bărbații. Astfel, 48,3% dintre judecătorii din țară sunt femei.
În poliție, în anul 2018 aproape 20 la sută dintre angajați erau femei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova