Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Incendiul devastator de la spitalul din Piatra Neamț - medic erou

© Inquam Photos / tvmneamt.ro / Flavius CorfuIncendiu Piatra Neamț
Incendiu Piatra Neamț - Sputnik Moldova
Abonare
Medicul grav rănit în incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț a salvat pacienți riscându-și viața – cine este el și ce legătură are cu ministrul Nelu Tătaru

CHIȘINĂU, 15 nov – Sputnik. Tragedia de la Spitalul Județean din Piatra Neamț nu se poate rezuma doar în numărul victimelor – 10 decedați și 8 răniți.

Există cauze și vinovați – care vor fi stabiliți în baza unei anchete – dar există și eroi. Doi eroi care au salvat vieți, au încercat să salveze și mai multe. Sunt doi medici care au fost răniți grav – unul dintre ei fiind acum în pericol de moarte.

Se numește Ioan Cătălin Denciu, are 48 de ani, este medic anestezist. Este vrâncean din Focșani, căsătorit cu o doctoriță ginecolog și este tatăl a doi copii.

În seara tragediei era de gardă, iar imediat ce s-a declanșat explozia fatală a avut curajul și prezența să intervină și să salveze 6 vieți - conform primelor mărturii.

Intervenind în flăcări în echipamentul inflamabile anti-Covid a suferit arsuri grave pe 40% din corp, mai ales în partea inferioară.

”Este un profesionist, suntem foști colegi de facultate și prieteni”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, întrebat de ziariști dacă e adevărată această informație.

Vizibil marcat de situație doctorului Denciu, Nelu Tătaru a spus: ”Își face meseria, după cum am văzut și în această seară, încercând să salveze și acei pacienți”.

Ministrul a anunțat că doctorul rănit va fi transportat de urgență în Belgia pentru a fi tratat – deoarece în România nu sunt condiții proprii. Doctorul a fost transferat în București, la spitalul Floreasca – iar azi va fi transferat în Belgia, la spitalul militar ”Reine Astrid” din Bruxelles – unitate specializată în tratarea marilor arși.

”Belgienii nu primesc nimic din exterior, dar fac o excepție pentru noi, a vorbit si premierul Ludovic Orban acolo”, a adăugat ministrul Sănătății, care a precizat că o aeronavă e pregătită pentru a-l transfera în Belgia pe medicul erou.

În privința celuilalt medic rănit, care a suferit arsuri grave la mâini, acesta este tot medic ATI, și a fost rănit în timp ce scotea din secție pacienții bolnavi de Covid-19 intubați.

De asemenea, în încercarea de a salva pacienți au fost rănite și două asistente medicale – care au suferit arsuri la mâini.

Și ca un detaliu interesant – de anchetă se va ocupa, trimis de Parchetul General, procurorul Marius Iacob, cunoscut din controversatul dosar ”Elodia” – dar și ca adjunct al Laurei Codruța Kovesi.

Amintim că un incendiu major a izbucnit la aseară la secția ATI a spitalului județean Piatra Neamț. Au fost înregistrate mai multe victime

A fost activat Planul Roșu de Intervenție - 5 autospeciale de stingere și 1 autoscară ale pompierilor acționează la fața locului – în condiții dificile din cauza degajărilor mari de fum.

Surse locale afirmă că majoritatea victimelor erau bolnavi de COVID intubați – decesul survenind din cauza fumului.

Fluxul de știri
0