CHIȘINĂU, 12 nov - Sputnik. Meteorologii moldoveni prognozează vreme rece pentru următoarele trei zile, precipitații însă nu se așteaptă. Astăzi se vor înregistra valori termice maxime de +5..+10 grade Celsius. Pe timp de noapte, temperatura aerului va fi de +1..+4 grade Celsius.
În ziua 15 noiembrie, când în Moldova urmează să aibă loc turul doi al alegerilor prezidențiale, vremea va fi ceva mai rece. Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperatura aerului va coborî până la -2 grade pe timp de noapte.
Începând cu ziua de luni, în nordul țării sunt posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla din Sud Est cu o viteză de 1-7 metri pe secundă. Presiunea atmosferică va fi înaltă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova