CHIȘINĂU, 9 nov - Sputnik. În ziua în care se va desfășura turul doi al alegerilor prezidențiale va fi organizat un sondaj atfer-pall, la fel ca în primul tur de scrutin.
„Pe data de 15 noiembrie, pe parcursul întregii zile, colegii noștri de la CBS AXA și cei de la CIVIS vor realiza același after-poll - sondaj telefonic în ziua alegerilor. Vom încerca să avem în jur de 4000 de respondenți dintre care vom vedea câți vor dori să confirme și să ne spună cu cine anume au votat”, a declarat expertul WatchDog.MD Valeriu Pașa, după conferința de presă în care a fost prezentat un sondaj cu opțiunile alegătorilor.
La ora 21:00, la închiderea secțiilor de votare, vor fi prezentate rezultatele preliminare ale sondajului after-poll, iar la ora 20:00 vor apărea rezultatele finale.
„Reiterăm, așa cum am făcut-o și în primul tur, că toate alegațiile venite de la unii membri ai Comisiei Electorale Centrale sunt ilegale și nelegitime”, a mai spus Valeriu Pașa. â
Un astfel de sondaj a fost organizat și în primul tur de scrutin. CEC a atenționat însă că în ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice publicarea în mijloacele de informare în masă a materialelor, inclusiv a interviurilor cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei şi despre șansele acestora, inclusiv prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor.
”Nu suntem contra ca să se efectueze anumite studii în interes științific, sociologic, dar trebuie să fie indicat clar scopurile pentru care se efectuează aceste sondaje și în interesul cui se efectuează. Mă refer la finanțatori, beneficiari și așa mai departe”, a explicat Cimil.
Cimil a precizat că CEC-ul a atenționat alegătorii despre riscurile organizării acestui tip de sondaj, în situația în care nu există o claritate în ceea ce privește protejarea datelor cu caracter personal în acest sens.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova