Roman Mihăeș este de părere că profilul alegătorilor lui Usatîi este complicat, iar asta creează incertitudine - nu putem ști cu exactitate încotro vor migra voturile susținătorilor președintelui formațiunii Partidul Nostru.
Expertul consideră că votanții lui Usatîi ar putea să nu asculte de liderul lor și să voteze așa cum cred de cuviință.
„O parte a electoratului lui Usatîi ar putea să voteze cu Igor Dodon - vorbitori de limbă rusă din nordul Moldovei care cu greu vor accepta să o susțină pe Maia Sandu. O parte dintre alegători ar putea să nu se prezinte la vot, altă parte ar fi de acord cu agenda anticorupție și promisiunile privind dizolvarea Parlamentului și ar putea s-o susțină pe Maia Sandu”, a precizat Roman Mihăeș.
Un sondaj recent al Asociației Sociologilor și Demografilor arată că în turul doi al alegerilor prezidențiale Igor Dodon va obține 50,5% din voturi, iar Maia Sandu - 49,5%. Sondajul nu ia în calcul votul cetățenilor din diasporă și al celor din stânga Nistrului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova