Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

PDM își retrage membrii din Guvernul Chicu și cheamă partidele la dialog

© Sputnik / Miroslav RotariPavel Filip
Pavel Filip - Sputnik Moldova
Urmăriți-ne pe
Yandex newsTelegram
Partidul Democrat din Moldova a anunțat că își va retrage membrii săi din Guvernul Chicu imediat după învestirea președintelui ales și invită partidele „autentice” la dialog pentru a constitui un nou cabinet de miniștri.

CHIȘINĂU, 7 nov - Sputnik. Astăzi a avut loc ședința biroului executiv lărgit al Partidului Democrat, la care au participat inclusiv președinții organizațiilor teritoriale ale formațiunii. După lungi dezbateri, partidul a adoptat o declarație, care a fost citită în fața presei de președintele formațiunii Pavel Filip.  

„Partidul Democrat din Moldova a luat decizia ca imediat după învestirea în funcție a președintelui ales să-și retragă reprezentanții săi din Guvern pentru a oferi acestuia posibilitatea de a construi o colaborare eficientă cu Legislativul și Executivul, în conformitate cu prevederile constituționale și respectând votul exprimat de către cetățeni. Partidul Democrat invită toate partidele parlamentare autentice la dialog pentru a identifica o formulă guvernamentală reprezentativă, capabilă să depășească criza, să relanseze economia și să lupte eficient împotriva pandemiei”, a declarat președintele PDM.

Formațiunea consideră că alegerile parlamentare anticipate ar duce la o adâncire a crizei din țară, așa că preferă să poarte discuții cu fracțiunile parlamentare pentru a consitui un nou guvern. 

Заседание парламента РМ – вотум недоверия правительству Санду / Ședința Parlamentului RM – Moțiunea de cenzură - Sputnik Moldova
Ce joc face Partidul Democrat: Alianță după alegeri

„Republica Moldova a ajuns la un punct de cotitură. Având în vedere tendințele ce se prefigurează la nivel internațional, dar și intern, pornind de la consultările și discuțiile cu membrii și simpatizănții săi, Partidul Democrat își reiterează apartenența la valorile democratice și va munci și mai departe pentru realizarea acestor deziderate. PDM consideră că după 2 ani de instabilitate alegerile parlamentare ar fi o catastrofă”, a remarcat Pavel Filip.

Liderul PDM a menționat că și în cel de-al doilea tur de scrurin Partidul Democrat își va menține poziția neutră.

„Avem în față turul al doilea al alegerilor prezidențiale. PDM este consecvent în deciziile sale și va menține neutralitatea în alegerile prezidențiale. Îndemnăm membrii și susținătorii noțștri să voteze conform valorilor pe care le împărtășesc”, a declarat Pavel Filip. 

În turul doi al alegerilor prezidențiale vor lupta pentru fotoliul de șef de stat liderul PAS Maia Sandu și președintele în exercițiu Igor Dodon.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0