Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Maia Sandu - primele declarații după încheierea votului

© Sputnik / Максим Блинов / Accesați arhiva multimediaМайя Санду на выборах президента Молдавии
Майя Санду на выборах президента Молдавии - Sputnik Moldova
Abonare
Candidatul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu susține în aceste momente un briefing. Sunt primele declarații făcute de liderul PAS după închiderea secției de votare.

CHIȘINĂU, 1 nov - Sputnik. Liderul PAS le-a mulțumit alegătorilor că au ieșit la urne. 

„Vă mulțumim că ați mers la vot! Unii au mers sute de kilometri, unii au stat la coadă 2-3-4 ore, alții au stat în ploaie. Oameni din diasporă - ați fost uimitori. Este o mobilizare extraordinară, un model de activism civic”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a declarat că membrii formațiunii sale au sesizat poliția cu privire la presupuse încălcări electorale. 

„Au fost aduși în mod organizat alegătorii la vot. Au fost încercări de a plăti alegăturii, au fost tentative de provocare. Au fost tehnici de fraudare - transportarea organizată a alegătorilor pe segmentul transnistrean. Am depus peste 300 de sesizări la poliție cu referire la transportarea ilegală”, a spus candidatul la prezidențiale. 

Mai devreme candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova din partea Partidului Acțiune și Solidaritate i-a cerut Comisiei Electorale Centrale să prelungească programul secțiilor de votare de peste hotare. Este vorba în special despre secțiile în care s-au format cozi. 

În cererea emisă de Olesea Stamate, reprezentantul cu drept de vot consultativ la CEC al concurentului electoral Maia Sandu, se precizează că la secțiile de votare din Frankfurt, Paris, Kassel, Brussel sute de cetățeni așteaptă în rând pentru a vota.

Выборы президента Молдовы - Sputnik Moldova
Votul s-a încheiat: Secțiile de votare din țară s-au închis

Într-o intervenție telefonică în studioul Sputnik Moldova, președintele CEC, Dorin Cimil, a fost întrebat dacă membrii Comisiei vor da curs solicitării venite din partea liderului PAS.

"Este competența fiecărui birou electoral, în persoana președintelui, să evalueze situația creată la acel birou și să dispună prelungirea termenului de vor cu cel mult două ore. CEC nu poate prelungi pentru fiecare secție de votare în parte, fiecare președinte evaluează situația dată și vine cu o decizie în acest sens", a declarat Cimil.

El a reiterat că recomandarea CEC pentru șefii birourilor de votare de peste hotare în care alegătorii nu au reușit să voteze până la ora 21:00 este să țină ușile deschise încă pentru două ore.

Articolul 58 al Codului Electoral prevede că biroul electoral poate decide prelungirea cu cel mult 2 ore a programului de votare, pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secţia de votare respectivă să-şi exercite dreptul constituțional, informând despre prelungire consiliul electoral de circumscripţie şi Comisia Electorală Centrală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0