Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Încă un deputat a plecat din PRO MOLDOVA: Iată cine este

© Photo : Parlamentul Republicii MoldovaДепутаты парламентской группы Pro Moldova
Депутаты парламентской группы Pro Moldova - Sputnik Moldova
Abonare
Deputatul Corneliu Padnevici a anunțat că părăsește grupul parlamentar PRO MOLDOVA și rămâne neafiliat. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Facebook.

CHIȘINĂU, 30 oct - Sputnik. Deputatul Corneliu Padnevici a anunțat că pleacă din grupul PRO MOLDOVA pe pagina sa de Facebook, unde a atașat și cererea de retragere. Deputatul a scris că își va continua activitatea în calitate de deputat neafiliat.

Padnevici a scris că în Parlament va continua să susțină proiectele menite să îmbunătățească viața cetățenilor. 

"Deși am fost printre fondatorii Partidului Pro Moldova și am muncit mult la afirmarea acestuia în calitate de forță politică alternativă, acum simt că nu mai pot contribui cu nimic la dezvoltarea acestui proiect politic. Nu renunț însă la convingerile și ideile pe care le-am promovat permanent și mă voi concentra pe realizarea proiectelor pentru oameni și pentru comunități, în primul rând, din circumscripția Drochia-Dondușeni-Soroca", a scris Padnevici. 

Anterior, alți patru membri ai grupului PRO MOLDOVA și-au anunțat plecarea. Este vorba despre Sergiu Sîrbu, Ruxanda Glavan, Grigore Repesciuc și Eleonora Graur. Din cei patru care și-au anunțat intenția de a părăsi PRO MOLDOVA, trei vor continua să activeze ca independenți și doar Sergiu Sîrbu a anunțat că aderă la Partidul Șor. Liderul grupului parlamentar, Andrian Candu a precizat că cei care nu se simt PRO MOLDOVA sunt liberi să plece.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0