CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Vreme frumoasă, dar răcoroasă - aceasta este prognoza meteorologilor pentru marți, 20 octombrie. Potrivit lor, vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Vom avea parte de vreme însorită, fără precipitații și fără vânt puternic.
Temperatura aerului scade comparativ cu zilele trecute și va oscila între 12 și 15 grade Celsius în zona de nord a țării. În centru va fi cu un grad mai cald, iar la sudul țării mercurul din termometre va urca până la 14..17 grade Celsius.
De precizat, Serviciul Hidrometeorologic a emis o avertizare cod galben de înghețuri, în orele nocturne și ale dimineții, în intervalul 19 octombrie – 20 octombrie. Astfel, la suprafața solului se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1..-3 grade Celsius și izolat în aer de -1..-2 grade Celsius. Miercuri, pe 21 octombrie vremea se va încălzi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova